Departamentul Managed Services al Stefanini România, subsidiara locală a Stefanini, unul dintre principalii jucători globali în externalizarea de servicii IT, numără în prezent peste 800 de angajați, care rezolvă lunar în jur de 200.000 de solicitări de suport IT. Echipa de Managed Services a fost implicată în 70 de proiecte până în momentul de față, dintre care 40 sunt încă în desfășurare, pentru clienți din industrii precum cea farmaceutică, FMCG, producție, turism, management și consultanță.
Angajații departamentului Managed Services din România au cunoștințe avansate de limba engleză, acoperind în plus alte 11 limbi străine. De asemenea, toți specialiștii sunt certificați pentru standardele și practicile ITIL, compania oferindu-le acestora posibilitatea de a obține și alte certificări, în funcție de nevoile specifice întâlnite în proiecte.
„În prezent, avem mai mult de 800 de persoane în departamentul Managed Services, atât juniori, cât și specialiști cu un nivel mediu sau avansat de experiență, și dorim să extindem această echipă pentru a putea furniza în continuare clienților cele mai bune servicii”, a declarat Andreea Stănescu, Service Delivery Senior Director, Stefanini România.
Potrivit acesteia, divizia Managed Services are un rol important în business-ul Stefanini, generând aproximativ 60% din cifra de afaceri a companiei în România. Principalele proiecte livrate de echipa Managed Services sunt pentru clienți din Europa, America de Nord, Australia și – într-o măsură mai mică – America Latină.
În prezent, compania are posturi deschise pentru specialiști suport IT care cunosc franceză, germană, spaniolă, maghiară, rusă sau engleză și intenționează să ajungă la o echipă locală de 860 de specialiști până la finalul anului 2014.