Mobilitatea face parte din realitatea mediului de afaceri. Oamenii lucrează direct de pe smartphone sau tabletă, online din cafenele, trenuri, avioane, uneori chiar și de la meciurile de fotbal sau competițiile sportive la care participă cei mici. Deși mobilitatea este esențială pentru productivitatea unui angajat, aduce cu sine anumite provocări de securitate și de management pentru organizațiile IT.

Multe companii folosesc protocolul specializat de gestionare a dispozitivelor mobile Mobile Device Management (MDM) și se așteaptă ca acesta să fie un panaceu pentru securitatea dispozitivelor mobile din cadrul unei organizații, măsură însă insuficientă în contextul actual al amenințărilor informatice. Deși MDM este important, strategia de securitate a dispozitivelor mobile unei companii trebuie completată și cu Mobile Application Management (MAM), măsură care permite dezvoltarea, inițierea, securizarea și gestionarea aplicațiilor software pentru dispozitive mobile.

Există cinci motive principale pentru care o companie are nevoie de Mobile Application Management:

  1. Aplicațiile sunt în prim-plan: Se vorbește mult despre dispozitivele mobile, însă realitatea este că aplicațiile sunt elemental central. Aplicațiile mobile și datele informatice pe care le accesează sunt motorul productivității și eficienței obținute prin mobilitate. Mai mult, angajații care folosesc tehnologia în activitatea lor nu așteaptă să primească aplicațiile de care au nevoie sau care le pot eficientiza munca de la departamentul IT, ci le vor procura singuri. Conform unui studiu Forrester, 25% dintre angajații din întreaga lume găsesc și instalează aplicații mobile pe cont propriu.
  2. Protejarea informațiilor unei organizații, importantă indiferent de dispozitivul prin care sunt accesate datele sau de posesorul dispozitivului: Bring-Your-Own-Device (BYOD), o inițiativă la nivel de organizații prin care angajații folosesc propriile dispozitive, este deja destul de des întâlnită în toată lumea. Cu toate acestea, companiile consideră dificil să protejeze datele confidențiale ale organizației accesate pe dispozitivele angajaților. Conform unui studiu Gartner, 20% din programele BYOD sunt supuse eșecului pe fondul soluțiilor de Mobile Device Management (MDM) restrictive implementate de departamentele IT. Restricționarea operațiunilor unui utilizator pe dispozitivele proprii și condiționarea utilizării cu amenințări de ștergere a datelor – personale și de business – reprezintă reale dezavantaje pentru angajați. Astfel, companiile încep să implementeze soluții mobile care diferențiază datele personale de cele de business, pentru a conferi departamentelor IT un control sporit asupra datelor organizaționale, fără a afecta aplicațiile și datele personale ale angajaților.
  3. Utilizatorii au dreptul la intimitate. Protocolul Mobile Application Management (MAM) protejează nu doar compania, dar și angajații. Deși poate părea ciudat, din pricina faptului că, adesea, departamentele IT se concentrează doar asupra separării datelor organizaționale de aplicații mobile personale neautorizate, reversul medaliei este la fel de îndreptățit. Cu ajutorul protocolului MAM, aplicațiile personale și datele organizaționale se mențin distincte, iar angajații, partenerii și consultanții unei companii pot utiliza cu încredere dispozitivele mobile. Astfel, departamentele IT nu au acces, vizibilitate sau control asupra aplicațiilor și datelor de natură personală.
  4. Dificultățile de gestionare multi-platformă sunt simplificate: Diversitatea cotidiană a dispozitivelor mobile este laborioasă pentru departamentele IT. Un studiu IDC indică faptul că segmentul dispozitivelor mobile utilizate în mediul de buisness este tot mai fragmentat, iar departamentele IT gestionează aceste terminale pe diferite platforme de operare. Fiecare platformă de operare prevede diferite interfețe API și diferite capabilități de administrare a securității, acest lucru face imposibilă asigurarea unor politici consistente de control. Soluțiile specializate Mobile Application Management (MAM), în mod notabil, Symantec App Center, simplifică procesele laborioase multi-platformă, asigură gestionare consistentă și securizare de performanță în cadrul mix-ului de dispozitive, sisteme de operare și modele (titluri) de proprietate (personală) în cadrul unei organizații.
  5. Mobilitatea din organizație este extinsă: Finalmente, mobilitatea presupune sporirea productivității și adaptarea proceselor de business în cadrul unei rețele extinse de angajați, parteneri, furnizori, contractori/consultanți și clienți. Având în vedere acest considerent, din pricina unor motive logistice și de reglementare a statutului acestor dispozitive, o abordare de securitate orientată exclusiv asupra dispozitivelor mobile nu este fezabilă. Un exemplu simplu este faptul că furnizorii, consultanții sau partenerii unei organizații nu vor preda niciodată controlul asupra dispozitivelor personale (tablete, smartphone-uri) unui departament IT extern. În mod exclusiv, atunci când aplicațiile și datele personale (fie organizaționale) vor fi protejate și administrate prin intermediul unui protocol de control independent de nivelul de bază al gestiunii dispozitivelor, organizațiile vor putea oferi un suport tehnic și informațional asupra întregii rețele, fapt care va potența beneficiile mobilității în domeniul IT.

În mediul de business, mobilitatea necesită o abordare holistică în legătură cu securitatea și gestionarea proceselor specifice. O strategie amplă înseamnă nu numai gestionarea dispozitivelor mobile, dar și protejarea aplicațiilor și informațiilor confidențiale de pe aceste dispozitive.