ALTEN România se implică în dezvoltarea și bunăstarea angajaților săi, pentru a răspunde nevoilor de creștere profesională și apartenență la echipă

În contextul pandemiei și al globalizării forței de muncă, atragerea profesioniștilor din domeniul IT și, mai ales, retenția lor în companie, este o continuă provocare pentru companiile din România.

Potrivit unui studiu al Asociației patronale a industriei de software și servicii din România (ANIS), în 2020, industria de software și servicii IT înregistra peste 130.000 de salariați, având o dinamică extrem de accelerată a numărului de angajați. Practic, în fiecare an, numărul de salariați din industria IT se mărește în medie cu 9000 de persoane, echivalentul unui mic orășel. Cu toate acestea, deficitul de personal specializat ajunge la peste 10.000 de persoane anual, fapt ce conduce la limitarea potențialului de dezvoltare al industriei. Tocmai de aceea, companiile au trebuit să-și regândească și să-și adapteze strategiile de recrutare, formare și retenție a specialiștilor în IT.

ALTEN România, subsidiara locală a grupului de origine franceză și una dintre cele mai importante companii de consultanță în IT și inginerie, nu face excepție de la acest trend, investind atât în evaluări interne ale gradului de satisfacție a angajaților, pentru a înțelege mai bine ce își doresc aceștia, cât și în zona de beneficii, pentru a răspunde nevoilor acestora. Este vorba despre toate acele elemente care îmbunătățesc în mod real mediul de lucru și fac diferența atunci când un angajat alege să rămână sau nu într-o companie, cu focus pe zona de dezvoltare profesională, dar nu numai.

„ALTEN încurajează dezvoltarea personală și profesională a angajaților, investind sume importante în această direcție. Am creat programe interne pentru a susține dezvoltarea celor aflați la început de drum (am țintit până acum zonele de DBA, .NET, AS400), dar nu am pierdut din vedere colegii cu mai multă experiență, alocând buget de training tuturor celor interesați, indiferent de etapa de carieră în care se află. În același timp, am inițiat un program de mobilitate internă, care oferă flexibilitate maximă colegilor care vor să fie expuși altor proiecte și/sau tehnologii, oferind posibilitatea accelerării carierei acestora. Dezvoltarea personală a angajaților noștri a fost si este o prioritate, compania organizând o serie de evenimente de well-being și coeziune a echipei, care să-i ajute pe aceștia să ia o bine-meritată pauză de la activitatea lor zilnică și să lucreze mai bine în echipă”, explică Adrian Nicolae, Director Executiv al ALTEN România.

La aproape 2 ani de la debutul pandemiei, companiile își ajustează semnificativ strategiile de recrutare și, mai ales, de retenție a angajaților, punând accentul pe beneficii precum flexibilitatea muncii, dezvoltarea personală și protejarea stării de bine a acestora. Un recent studiu CEO Survey realizat de Deloitte şi revista Fortune arată că aproape trei sferturi din directorii de companii sunt îngrijorați mai mult de modul în care deficitul de forță de muncă și de competențe le va influența strategia de business în următoarele 12 luni, decât de efectele economice ale pandemiei.

Preocuparea pentru ce-și doresc angajații se traduce și în modul în care este regândită prezența fizică la birou. În urma unei evaluări interne, managementul ALTEN a decis ca angajații să aibă o prezență minimă de 2 zile pe săptămână la birou, iar restul zilelor să poată lucra, la alegere, de acasă. Potrivit studiului HR Barometru din luna martie, realizat de PwC România, 86% dintre companiile respondente luaseră decizia de a continua să lucreze în regim hibrid. Dintre acestea, 58,9% la sută au aplicat anumite reguli, precum un număr de zile obligatoriu sau planificarea zilelor de prezență printr-o aplicație dedicată. Opțiunea pentru sistemul hibrid se manifestă cel mai pregnant în sectorul IT, care beneficiază de un grad crescut de autonomie al echipelor și angajaților.

Accent pe măsurarea pulsului intern și starea de bine a angajaților

ALTEN oferă de mai mult timp beneficii pentru angajați, precum flexibilitatea programului, accesul la proiecte diverse, activități de dezvoltare personală și profesională sau încurajarea relațiilor sociale. „Însă am simțit că e nevoie de mai mult”, subliniază Anca Cobzaru – HR Business Partner & Internal Communication Manager în cadrul ALTEN România.

Altfel, pe lângă clasicele tichete electronice de masă sau posibilitatea de a-și alege furnizorul de servicii medicale, compania își încurajează angajații să adopte un stil de viață activ și sănătos oferindu-le un card ce le permite accesul la activități de relaxare și sport în peste 600 de centre din România. Intern, au fost create așa numitele comunități tehnice, unde angajații au posibilitatea de a se consulta și a schimba informații. La acestea s-a adăugat un tool intern de feedback unde angajații au posibilitatea de a comunica constant, direct managementului, despre ce consideră că este de îmbunătățit în cadrul companiei.

Pulsul intern este măsurat în mod regulat și printr-o serie de discuții 1:1, care până acum au scos în evidență informații extrem de utile, spre exemplu faptul că angajații apreciază foarte mult atenția oferită de către companie în perioada de integrare.

„Noile vremuri vin cu o schimbare de paradigmă, pe care am considerat că e obligatoriu să o luăm în considerare dacă vrem să rămânem relevanți într-o piață competitivă. Am fost atenți la toate studiile recente, care arată schimbări majore în atitudinea oamenilor față de locul de muncă, și am sondat la rândul nostru gradul de satisfacție la locul de muncă al angajaților ALTEN, ca să știm cum să acționăm din timp”, spune Anca Cobzaru.

ALTEN, „un loc grozav în care să lucrezi”

Rezultatele acestor eforturi s-au văzut când ALTEN România a fost inclusă în rândul organizațiilor cele mai apreciate de către angajați, potrivit distincției acordate doi ani la rând de compania globală de cercetare Great Place to Work (GPTW).

În urma evaluărilor realizate de GPTW, a reieșit că angajații ALTEN au luat apreciat cel mai mult accesul egal la oportunități, abilitățile și corectitudinea managementului, gradul de adaptare la mediu și la sarcinile de muncă, disponibilitatea echipamentelor și resurselor, relațiile foarte bune cu clienții, precum și siguranța la locul de muncă. Participanții la studiu au mai menționat ca „puncte tari” ale companiei: mediul prietenos, de familie, „care reduce semnificativ nivelul de stres”, echipa – „în care oamenii se înțeleg și se acceptă unul pe celălalt”, implicarea managementului și departamentului HR „în a face oamenii să se simtă bine”, flexibilitatea relaționării cu clienții, dar și între angajați, existența unor proceduri și procese foarte clare, precum și echilibrul între responsabilități și sarcinile de serviciu.

Anul trecut, ALTEN a primit pentru prima oară și distincția „Shining Star” din partea companiei de consultanță și evaluare organizațională Inspiring Employers LLC, datorită condițiilor de muncă pe care le oferă compania, precum și a politicilor interne și inițiativelor luate în sprijinul angajaților săi. În cazul acestei distincții, evaluarea fost făcută pe baza a 10 aspecte organizaționale cheie: atragerea talentelor, perioada de integrare, recompensare și recunoaștere profesională, învățare și dezvoltare, dezvoltarea carierei, transparență, diversitate și incluziune, bunăstarea angajaților, responsabilitate socială și sustenabilitate corporativă, precum și dezvoltarea brand-ului de angajator. Rezultatele evaluării au arătat că ALTEN România se remarcă printre competitorii săi ca un angajator responsabil pe termen lung, cu valori solide și o continuă preocupare pentru a oferi condiții excelente de lucru.

Într-o piață a locurilor de muncă din ce în ce mai competitivă, unde candidații din zona IT au posibilitatea de a alege dintr-o paletă largă de oferte, ALTEN își concentrează eforturile pentru atragerea, dar și retenția talentelor prin inițiative și evenimente interne dedicate.