TotalSoft, anunță lansarea sistemului Charisma Medical Software în cloud. Charisma Medical Software în Cloud este un serviciu accesibil din punct de vedere costuri, nu necesită infrastructură hardware complexă și oferă acces la o soluție standard, cu procese preconfigurate pentru derularea optimă a activității, precum și un set de rapoarte standard, inclusiv SIUI.
“Produsul se bazează pe un know-how medical dobândit de TotalSoft în decursul a 20 ani de dezvoltare de soluții software pentru acest domeniu, nu doar pentru companii din România, ci și din Polonia, Ungaria, Cehia și Estonia. Complexitatea activității clienților pentru care am adaptat Charisma de-a lungul timpului și-a pus amprenta în mod pozitiv asupra produsului, permițându-ne să îl dezvoltăm conform celor mai bune practici. Astfel, am ajuns la concluzia că putem oferi o soluție standard care să poată fi accesată și de jucătorii mai mici, care nu au buget pentru investiții în IT, însă pot plăti un abonament lunar pentru a beneficia de un sistem specializat” a declarat Liviu Drăgan, General Manager, TotalSoft.
Soluția poate fi utilizată în urma unui minim de configurare, nu presupune costuri de implementare sau inițializare și beneficiază de suportul TotalSoft pentru importul de date din sistemul actual al clientului.
Charisma Medical Software integrează, îmbunătăţeşte, eficientizează şi controlează flexibil procesele şi fluxurile operaţionale şi financiare ale unei unități medicale. Construită pe o platformă tehnologică modernă, Charisma Medical Software acoperă întreg fluxul medical.
Pe piața privată de servicii medicale, produsul TotalSoft este cel mai răspândit sistem informatic de management al activității medicale și de laborator utilizat în 9 spitale, 40 clinici și 19 laboratoare de analize medicale. Fluxul lunar de pacienți gestionați prin Charisma depășește 320 000 pacienți în clinici și spitale și cca 1,5 milioane de analize de laborator.