Potrivit SAP SE, soluțiile pentru mobilitate susțin noile modele de business din cadrul companiilor, bazate pe colaborare, simplificare și decizii luate în timp real. Acest lucru este confirmat de un studiu recent, realizat de compania americană de consultanță IDC și intitulat „Business Networks: The Next Wave of Innovation”, care arată că principalele beneficii pe care companiile le așteaptă în urma implementării unor soluții de mobilitate sunt creșterea productivității angajaților, urmată de creșterea vânzărilor și a calității serviciilor pentru clienți.

Astfel, aproximativ 20% dintre companiile chestionate vizează o creștere a gradului de productivitate a angajaților, care nu mai depind de un calculator sau laptop pentru a avea acces la date de business, acestea putând fi vizualizate chiar de pe telefonul mobil sau de pe tabletă.

În același timp, aproape 15% dintre companii își doresc să înregistreze o creștere a vânzărilor, respectiv a veniturilor, în urma implementării unei soluții pentru mobilitate, iar 10% dintre ele se așteaptă la o îmbunătățire a serviciilor pentru clienți.

„Utilizarea dispozitivelor mobile pentru business creează noi oportunități de dezvoltare, respectiv de îmbunătățire a performanței și creștere a profitului. Într-o lume în care viteza este esențială pentru business, iar oamenii nu pot aștepta să ajungă la birou pentru a avea acces la date, soluțiile pentru mobilitate deja sunt un standard pentru companiile care doresc să își mențină un avantaj competitiv pe piață”, a declarat Vlad Stănescu, ‎Mobility Business Development Manager, SAP CEE.

Pe lângă beneficiile enumerate mai sus, companiile se mai așteaptă și la reducerea costurilor și creșterea ratei de retenție a clienților. În ceea ce privește beneficiile interne, soluțiile de mobilitate ar trebui să le ofere angajaților mai multă flexibilitate la locul de muncă și acces mai rapid la informațiile de business, mai arată studiul IDC.