• Tech Expo – 14-15 iunie – cel mai mare eveniment B2C dedicat tehnologiei, la Romexpo, Pavilion B1
  • Business Summits – 16-20 iunie – 5 conferințe de business, la NORD Events Center by Globalworth

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie și inovație din Europa Centrală și de Est, revine între 14 și 20 iunie 2025 cu o ediție ce aduce în prim-plan cele mai relevante tendințe, soluții și lideri din industrie. Evenimentul reunește companii, profesioniști și pasionați de tehnologie într-un cadru amplu de networking, demonstrații și conținut aplicat. Pentru prima dată, Bucharest Tech Week debutează cu Tech Expo – componenta B2C a festivalului, cu acces gratuit pentru publicul larg, organizată în weekendul 14–15 iunie la Romexpo, Pavilion B1. Începând cu 16 iunie, agenda continuă cu cele cinci Business Summits, găzduite la NORD Events Center by Globalworth și dedicate profesioniștilor din tehnologie și mediul de afaceri.