Canon Europe, lider mondial în soluţii de imagistică, sponsorizează expediţia WWF la Marea Laptev din Siberia, în calitate de partener al WWF International. Aceasta este cea de-a doua expeidiţie WWF Arctic din ultimul an, după “Sailing to Siku – Voyage to the Last Ice Area,” din vara anului 2012.
Membrii expediţiei WWF International vor naviga către Peninsula Taimyr, pe Marea Laptev, una dintre cel mai puţin explorate zone din regiunea rusească, în perioada 13-26 august. Scopul este de a determina, colectând materialul genetic necesar, dacă există populaţii de morse şi de urşi polari diferiţi din această perspectivă, şi dacă există specii în Marea Laptev înrudite cu una sau mai multe populaţii adiacente. Răspunsul la aceste întrebări este necesar pentru dezvoltarea unor sisteme de monitorizare eficiente atât pentru specii, cât şi pentru a determina ce măsuri trebuie luate pentru a le proteja.
Alături de oamenii de ştiinţă de la bord, va fi prezent şi fotograful rus Alexey Ebel specializat pe imagini de natură, ce va documenta în imagini întreaga expediţie. Alexey Ebel este susţinut de Canon în acest demers şi va folosi echipamente ale companiei.
Cyp de Costa, Brand Communications Director, Canon Europe: “Suntem mândri că sprijinim WWF International în cea mai recentă misiune arctică. Imaginile joacă un rol puternic în documentarea ştiinţifică, iar în expediţia din Marea Laptev, echipamentul şi experienţa Canon vor ajuta WWF să înregistreze şi să promoveze starea în care se află mediul înconjurător şi schimbările climatice.”
Clive Tesar, Head of Communication & External Relations, WWF-Global Arctic Programme: “Sprijinul Canon este important în încercarea de a desluşi misterul legat de înrudirea animalelor din zona Laptev cu celelalte populaţii de animale. Este, de asemenea, o oportunitate deosebită de a arăta tuturor această zonă aproape necunoscută a lumii prin intermediul fotografiilor, filmelor şi de a aduce mai aproape realitatea din zona arctică.”
Canon Europe este partener de protejare al WWF International din 1998. Parteneriatul de lungă durată demonstrează dedicarea Canon pentru construirea un viitor sustenabil, în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Parteneriatul include sprijin şi pentru o gamă mare de iniţiative în afara expediţiilor arctice, inclusiv sponsorizarea pe termen lung a WWF-Canon Global Photo Network şi educaţia şi instruirea fotografică a angajaţilor WWF.