Avangate, lider în piața de soluții eCommerce pentru producătorii de software, SaaS și servicii cloud, anunță disponibilitatea a 17 noi poziții în echipa sa. Compania își dorește să finalizeze selecția candidaților până la sfârșitul acestei luni.
În prezent, Avangate numără 170 de angajați în birourile din România, Statele Unite, Olanda și Taiwan, 75% dintre aceștia fiind în București. În 2014, Avangate intenționează să își mărească echipa cu aproximativ 35%.
Pozițiile deschise în cadrul companiei sunt în principal din zona tehnică (dezvoltator software, project manager, product manager), căutându-se candidați și pentru departamentele de marketing, vânzări, suport clienți și financiar. Dezvoltatorii trebuie să aibă minimum 3-4 ani de experiență, în posturile operaționale sau de marketing fiind așteptați și candidați aflați la început de carieră.
“Avangate a crescut cu aproximativ 50-60% în fiecare an, iar lucrul în cadrul companiei se ghidează după trei factori importanți: expertiză, pasiune și deschidere spre nou. Apreciem implicarea în proiecte între departamentale, încurajăm inițiativa, lucrul în echipă și dezvoltarea profesională a angajaților noștri”, menționează Mădălina Teodorescu, HR Senior Director în cadrul Avangate.
Rata de fluctuaţie a personalului a fost în ultimul an în linie cu trendul pieței de IT. „Suntem o companie cu proiecte internaționale și ambiții mari, cu provocări continue ce suțin dezvoltarea angajaților și un mediu de lucru plăcut, alături de o echipă foarte pasionată. Majoritatea celor care părăsesc compania aleg fie calea antreprenoriatului sau se relochează în alte țări”, continuă Mădălina Teodorescu.
În 2013, compania s-a implicat activ în dezvoltarea comunității de dezvoltatori și start-up-uri din România prin demararea unor sesiuni educaționale precum: Avangate Tech Sessions și Avangate Biz Sessions. „Pregătirea noastră este una cât se poate de minuțioasă și workshop-urile gândite sunt un exemplu excelent de dedicare din partea specialiștilor noștri”, explică Madălina Teodorescu.
Compania oferă angajaților programe de dezvoltare și perfecționare precum: Unit Testing, Agile pentru echipe, Product Marketing, Scrum Master, Leadership, Coaching, programe de instruire online de renume internațional pentru teme cum ar fi Technical Writing sau Typography, cât și șansa participării la diverse conferințe și training-uri internaționale.
Pentru mai multe informații despre Avangate și pentru a aplica pentru pozițiile deschise în prezent, accesați pagina de cariere: www.avangate.com/about-us/careers/.