Federația Internațională a Sportului Electronic (IeSF) și Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism (IAAF) au semnat marți, 21 aprilie, un acord prin care cele două organizații vor lucra în proiecte comune.
Acest parteneriat marchează o premieră mondială în istoria sportului : este pentru prima dată când o asociație de sport tradițional se aliază cu sportul electronic. Acest pas va deschide porțile unor proiecte comune între gamerii profesioniști și atleții din cele 214 de organizații membre ale IAAF.
Cele două federații vor colabora în cadrul programului „Аthletics for a Better World”, reprezentat în lume de ambasadori olimpici precum Jackie Joyner-Kersee, Paula Radcliffe și Wilson Kipketer, potrivit acordului semnat marți, la Soci (Rusia), în cadrul Convenției Sport Accord.
În spiritul valorilor comune, atleții și gamerii se angajează să promoveze viața sănătoasă în rândul tinerilor, protejarea mediului înconjurător și incluziunea socială prin mai multe activități, printre care se numără și elaborarea unor ghiduri de sănătate și sport.
Federația de Sport Electronic va beneficia de sprijinul IAAF, o organizație cu peste 100 de ani de experiență în legislație, organizare de evenimente și lobby.
„Аcest parteneriat va crește prestigiul IeSF în cadrul societății internaționale de sport și este o dovadă că societatea este din ce în ce mai atentă la ce se întâmplă în domeniul nostru. Dacă ne demonstrăm longevitatea și dacă vom continua să interacționăm cu lumea internațională de sport, IeSF va obține în cele din urmă recunoașterea sporturilor electronice ca disciplină sportivă oficială”, a declarat președintele IeSF, Byung Hun Jun.
„Atletismul este cel mai important sport olimpic și ca atare suntem constant în căutarea unor noi metode de a ne folosi de tehnologie pentru a atrage tinerii și pentru a-i convinge să se apuce de atletism. Sportul electronic este unul dintre sporturile cu cea mai rapidă creștere din lume și suntem încântați să fim prima instituţia care semnează un parteneriat cu IeSF. Ne așteptăm să avem o relație prosperă și vom începe în curând să lucrăm împreună și să valorificăm noile oportunități”, а declarat Nick Davies, Secretarul General Adjunct al IAAF.
În România, IeSF este reprezentat de PGL, la a cărui conducere se alfă Silviu Stroie, deţinător şi al postului de vice-președinte IeSF.
„Acest acord istoric este încă o dovadă a evoluţiei rapide a sportului electronic. Este primul pas în recunoașterea eSport ca disciplină sportivă cu aceleaşi drepturi precum cele tradiționale. Am convingerea că acest tip de colaborare și asociere va fi urmat și de alte organizații sportive, iar în final cei mai câștigați vor fi milioanele de tineri, jucători sau fani împătimiți ai sporturilor electronice”, a declarat Silviu Stroie, preşedinte PGL şi vice-preşedinte IeSF.