Membrii TechAngels, cea mai experimentată rețea de investitori de tip angel din România, au investit direct aproape 1 milion de euro în prima jumătate a anului 2025, într-un context economic dificil, marcat de schimbări fiscale și pachete de austeritate.
Aproximativ 28% dintre respondenții analizei semestriale interne au realizat investiții directe, restul au investit fie prin fonduri, fie au sistat temporar investițiile. 17% au ales să intre în startupuri noi (≈43% din totalul investițiilor), iar 12% au preferat rundele de follow-on (≈56% din total), continuând tendința ultimilor ani de a sprijini companiile deja existente în portofoliu.
Printre startup-urile finanțate în această perioadă se numără Evopath, Finor, GapApp, AnimaFelix (noi investiții) și Quarks Interactive, SalesOmmo, FieldOS, FoodFix (runde de follow-on).
Pentru a doua jumătate a anului, membrii TechAngels și-au exprimat o intenție de investiții de peste 2,5 milioane de euro, adică de peste două ori mai mult decât în prima parte a anului, ceea ce confirmă un apetit de investiții consistent, chiar dacă este acompaniat de prudență. Aceeași dinamică a investițiilor a avut loc și în 2024, când în semestrul al doilea practic s-au dublat investițiile primului semestru.