Romsym Data s-a impus ca fiind cel mai important distribuitor de software independent de pe piața autohtonă. Anul acesta Romsym Data împlinește 20 de ani de prezență pe piață, prilej cu care am avut o scurtă discuție cu Răzvan Balint, General Manager – Romsym Data.

L-am întrebat pe Răzvan Balint cum era piața acum 20 de ani și ce s-a schimbat. „Toata lumea se ocupa de vânzarea de imprimante, calculatoare, cabluri, începuse să apară Novell și primele rețele… Software era foarte puțin pe piață”, a precizat Răzvan Balint. La vremea aceea, deschiderea unei companii axate numai pe vânzarea de software putea fi considerate o aventură și, cu toate acestea, Romsym Data a reușit să-și con solideze poziția pe piață și să împlinească vârsta „venerabilă” de 20 de ani.

„Am fost singurii care am vândut software în perioada ‘92-’98 și am reușit să rezistăm până astăzi pe piață exclusiv din vânzarea de software. Nu am mers niciodată pe zona de hardware, nu am dorit să revendicăm statutul de integrator și acest lucru ne-a permis să creăm un brand în zona distrubuției de software. Pe de altă parte, pot să spun că am avut și norocul ca Symantec (n.r. una dintre principalele distribuții din portofoliul Romsym Data) a devenit o firmă importantă în lume și nu a fost cumpărată.” a continuat Răzvan Balint. Legat de planurile de viitor, Răzvan Balint a concluzionat: „Distribuția software s-a schimbat radical în ultimii ani și noi încercăm să ne aliniem la cerințele pieței. În acest context, ne orientăm tot mai mult pe zona de servicii și încercăm să aducem plus de valoare produselor noastre.”