Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România lansează astăzi primul smartphone dual camera, X4 Soul. Terminalul promite ridicarea hobby-ului fotografiei la rang de artă. Două camere se completează în acest sens: camera principală de 13MP, cu o deschidere a difragmei f/2.0, surprinde detaliile chiar și în lumină scăzută, în timp ce a doua cameră, de 5MP, preia informații despre profunzimea câmpului vizual pentru a obține un efect de blur în fundal. Rezultatul este asemănător celui obținut cu o cameră DSLR.
”X4 Soul este smartphone-ul care te provoacă să dai frâu liber creativității și să-ți scoți la iveală veleitățile artistice în materie de fotografie. Sistemul dual camera si efectul Bokeh pun în valoare subiectul fotografiat și îl evidențiază în contrast cu fundalul. Este un joc al planurilor apropiate și îndepărtate, a căror claritate poate fi redefinită chiar și după ce fotografia a fost realizată”,
a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.
X4 Soul oferă o experiență completă în fotografie și datorită camerei frontale de 13MP, prevăzută cu Flash Selfie și un unghi larg de vizualizare de 80° pentru a cuprinde în imagini și grupurile mai mari de persoane.
X4 Soul este un smartphone elegant realizat în proporție de 97% din metal, iar liniile rotunjite, armonioase, îl așează bine în mâna utilizatorului. Display-ul IPS FullHD de 5,5 inch își adaptează luminozitatea în funcție de schimbarile de mediu, fiind foarte vizibil chiar și în lumina soarelui. Panoul 2,5D contribuie la designul premium al smartphone-ului X4 Soul, în timp ce protecția Corning®Gorilla® Glass oferă o rezistență la șocuri de trei ori mai mare.
X4 Soul promite experiențe de utilizare fără cusur grație memoriei RAM de 4GB și procesorului Octa-Core 2.0GHz. Memoria Flash de 64GB este extrem de generoasă și poate fi suplimentată prin utilizarea unui card microSD de până la 128GB în regim single SIM.
Dispozitivul oferă conectivitate 4G Cat6, cu viteze de două ori mai rapide în comparație cu standardul 4G Cat4.
La capitolul securitate, X4 Soul protejează informațiile utilizatorului prin senzorul frontal de amprentă și secțiunea Spațiu Privat, în care documentele sunt criptate printr-un algoritm special pentru a fi ferite de priviri indiscrete. Mai mult, dispozitivul este prevăzut cu funcțiile Anti-call recording, care împiedică alte aplicații să înregistreze un apel și Camera Guard, care nu permite accesul la camera dispozitivului.
X4 Soul este disponibil începând de astăzi pe site-ul allview.ro la prețul de 1.699 lei.
În următoarele două săptămâni, smartphone-ul X4 Soul va fi disponibil în oferta Digi Mobil şi va putea fi achiziționat cu plata integrală sau în rate fără dobândă, la contractarea abonamentelor din gama Optim. Serviciile companiei pot fi comandate în magazinele Digi și în punctele de prezență RCS & RDS, în ContulMeuDigi și direct pe site-ul www.rcs-rds.ro.