Folosindu-se de experiența acumulată în cadrul Vertiv, dar și în alte companii de top din industrie, Igor Grdić va contribui la creșterea piețelor cheie

Vertiv, furnizor global de infrastructură digitală critică și soluții de continuitate, l-a numit pe Igor Grdić în funcția de Country Manager pentru Europa Centrală și de Est, Polonia și Țările Baltice. Regiunea include 24 de țări, printre care și România, iar scopul fuzionării sub conducerea lui Grdić este acela de a construi o abordare unitară a modului în care Vertiv își susține clienții, poziționează organizația și realizează dezvoltarea, fiind asigurată, totodată, sinergia și alinierea echipelor locale de vânzări.

Igor Grdić deține o experiență de peste 12 ani în gestionarea echipelor de vânzări din organizații mari. Înainte de a se alătura companiei Vertiv, în 2015, el a lucrat pentru Siemens și apoi pentru Nokia, având roluri cu responsabilități importante – de la manager de produs, la director regional de vânzări. La Vertiv, în ultimii 6 ani, Igor Grdić a fost responsabil cu dezvoltarea regiunii Europei Centrale și de Sud, unde a realizat cu succes creșterea stabilă a organizației.

„Regiunea Europei Centrale și de Est – inclusiv Polonia și Țările Baltice, reprezintă un obiectiv strategic pentru Vertiv. Vedem oportunități de afaceri foarte mari, atât în ​​angajamentele globale, cât și în parteneriatele regionale, iar printr-o conducere puternică și sprijin, va rezulta o dezvoltare excelentă a talentelor și experiențe îmbunătățite pentru clienți. Igor și-a demonstrat deja abilitatea de a face performanță pe ambele planuri, așa că este firesc pentru noi să îi extindem responsabilitățile, pentru a asigura această dezvoltare și în Polonia și Marea Baltică.” a explicat Karsten Winther, Vicepreședinte de vânzări în EMEA la Vertiv.

 „Regiunea CEE devine din ce în ce mai interesantă pentru investitorii centrelor de date. Scopul meu este să realizez o creștere semnificativă pentru Vertiv în cadrul celor 24 de țări, să creez procese mai eficiente, automatizate, precum și să ne extindem echipa și rețeaua de distribuție și să ne sprijinim partenerii de proiect.” a declarat Igor Grdić.

Informații suplimentare despre Vertiv pot fi găsite pe Vertiv.com