Infrastructura pentru AI nu se mai construiește din produse asamblate on-site, ci din sisteme integrate și testate încă din fabrică. Acesta a fost mesajul central al lui Paul Ryan, președintele Vertiv pentru regiunea EMEA, în keynote-ul care a deschis conferința anuală a regiunii dedicată presei și analiștilor din cadrul evenimentului Vertiv driving innovation: Converged infrastructure for the AI era (Vertiv Week 2026, 22–24 septembrie).

Evenimentul a avut loc la Mozaik Event Center din Zagreb și la fabrica Vertiv din Rugvica, pe care am vizitat-o, alături de colegi jurnaliști și reprezentanți ai Vertiv, în dimineața conferinței. Pe agendă s-au aflat și prezentări ale Rod Evans (VP la NVIDIA EMEA, pe zona de Supercomputing, AI Cloud Infrastructure, and AI/HPC), Gautham Gnanajothi (Senior VP & Global Head of Best Practice Analytics la  Frost & Sullivan) și o discuție despre proiectul Lisbon Atlantic Hub (cu Alex Brew, VP Sales la Vertiv și Jorge Paraiba, Executive Director la Lisbon Atlantic Hub).

O piață în expansiune: de la 20 MW în doi ani la 200 MW în câteva luni

Paul Ryan a pornit de la o comparație simplă. Acum 18–20 de luni, un data center de 10–20 MW construit în 18–20 de luni era considerat un ritm rezonabil. Astăzi, clienții cer 50, 100 sau 200 MW în 6–8 luni.

„Este o schimbare rapidă de viteză. Dar și una care sperie. Iar modul în care livrăm această infrastructură ne obligă să ne transformăm: felul în care lucrăm, felul în care ne proiectăm sistemele, felul în care le industrializăm, livrăm și punem în funcțiune.” — Paul Ryan

Presiunea vine din trei direcții: viteza de implementare a capacității de calcul, scara și complexitatea proiectelor, și profilurile de sarcină tot mai dense și mai variabile ale GPU-urilor.

Pentru a ține pasul, Vertiv și-a extins masiv amprenta în ultimele 12–14 luni: inginerie de aplicații, capacitate de producție și echipe de punere în funcțiune a echipamentelor în teren, pe întregul lanț valoric.

Patru indicatori care definesc o „fabrică AI”

Reluând tema din prezentarea lui Rod Evans (NVIDIA), Ryan a enumerat cele patru pârghii după care Vertiv își proiectează acum tehnologiile:

Indicator Ce măsoară
Token-uri per watt Eficiența energetică a lanțului complet de alimentare și răcire
Token-uri per secundă Performanța și viteza de generare
Time to first token (Timpul până la generarea primului token) Cât durează până când infrastructura produce primul rezultat, adică primul randament al investiției în GPU-uri
Token-uri per dolar Costul final al fiecărui token

 

„Cu cât produci mai mulți tokeni per watt, cu atât scade costul per token. Nu spun că aceste patru măsurători concurează între ele. Sunt complementare.” — Paul Ryan

Concluzia practică: sisteme de alimentare și de răcire proiectate cap-coadă pentru eficiență, astfel încât fiecare watt livrat să genereze cât mai multe token-uri.

De la produs la sistem, de la sistem la infrastructură convergentă

Vertiv descrie oferta sa ca pe o stivă cu trei niveluri, pe care CEO-ul companiei o numește, în glumă, „graficul Looney Tunes”, după cercurile concentrice din desenele animate:

  1. Produsul — un UPS, un chiller, o componentă a infrastructurii.
  2. Sistemul — produsele asamblate și testate în fabrică: tablourile electrice, busway-ul, UPS-ul și STS-ul livrate ca un singur sistem de alimentare. La fel pe partea termică.
  3. Infrastructura convergentă — sistemele de putere, termice și de white space reunite, plus software-ul care le optimizează continuu și serviciile care le mențin la parametri pe tot ciclul de viață.

„Acum, în loc să conectezi, să asamblezi, să testezi și să pui în funcțiune șase sau șapte produse diferite pe șantier, livrezi un sistem testat în fabrică și gata de lucru. Asta accelerează rapid time to first token.” — Paul Ryan

Două soluții ilustrează această abordare, ambele văzute de către mine și colegi jurnaliști în fabrica de la Rugvica:

  • Vertiv OneCore — agregarea sistemelor de alimentare și răcire într-o infrastructură completă, prefabricată.
  • Vertiv SmartRun — infrastructură de white space proiectată de către echipa din Croația. Înlocuiește zeci de componente cumpărate de la furnizori diferiți, integrate pe teren, cu un sistem testat încă de dinainte să părăsească fabrica.

Ryan a explicat de ce contează: în modelul tradițional, fiecare furnizor trebuie să fie pe șantier, iar coordonarea și logistica sunt lente și predispuse la erori. Integrarea în fabrică reduce riscul, complexitatea și timpul petrecut pe șantier, iar sistemele gândite să lucreze împreună sunt și mai eficiente energetic.

Croația ocupă un loc special în această strategie. Echipa locală a fost pionier și lider de piață în sistemele modulare prefabricate, iar soluțiile ei sunt, spune Ryan, esențiale pentru a livra energia cât mai eficient în condițiile noilor densități de calcul și ale căldurii tot mai mari generate de chip-uri.

Servicii, răcire lichidă și trecerea la 800 V DC

Schimbarea tehnologică deschide și noi piețe de servicii. Ryan a dat exemplul serviciilor de răcire lichidă și de gestiune a fluidelor, demonstrate la eveniment cu platforma Vertiv Next Predict: „Este o piață care nu exista acum doi ani.” Tot acum doi ani, răcirea lichidă direct-to-chip era o nișă. Astăzi a devenit soluția standard.

Despre trecerea la alimentarea la 800 V DC, menționată și de Rod Evans (în cadrul propriului keynote), Ryan a fost prudent: „Nu va fi o apăsare de buton (n.r. un eveniment instantaneu). Va fi o tranziție, în pași inegali, în timp, în regiuni diferite și în moduri diferite.”

Conform materialului video prezentat în timpul prezentării sale, Vertiv Services acoperă întregul ciclu de viață, de la consultanță și proiectare la implementare, punere în funcțiune și mentenanță predictivă, inclusiv în medii cu echipamente de la mai mulți producători. Optimizarea continuă poate aduce economii de energie de până la 15%.

Resursă Vertiv Services Valoare
Ingineri de service aprox. 5.300
Academii de training peste 31, prezente pe șase continente
Centre de service aprox. 320

 

Ryan a insistat asupra academiilor Vertiv. Acestea oferă programe de training în care angajații lucrează, sunt plătiți și se califică în același timp, în unele țări până la nivel de licență sau master. Academiile deservesc nu doar zona de service, ci și multe alte funcții ale companiei.

Co-creare cu tot ecosistemul

În final, Ryan a subliniat că nicio companie nu poate livra singură infrastructura AI la această viteză. Colaborarea în industrie este, spune el, mai strânsă ca oricând: de la producătorii de chip-uri precum NVIDIA și AMD până la furnizorii de pompe și schimbătoare de căldură.

„Nivelul de coordonare din acest ecosistem nu a fost niciodată mai ridicat decât astăzi. Și așa trebuie să fie.” — Paul Ryan

Prioritățile Vertiv rezumate de Ryan:

  • extinderea capacităților globale de service pe întregul ciclu de viață al infrastructurii;
  • arhitecturi validate și soluții la nivel de sistem, dezvoltate împreună cu furnizorii de siliciu;
  • valorificarea portofoliului complet de infrastructură digitală critică (aici includem lanțul de alimentare, lanțul termic și white space-ul) pentru sisteme care cresc numărul de token-uri per watt și scurtează time to first token (n.r. timpul de generare a primului token de la punerea în funcțiune a centrului de date).

Mesajul pentru piață este clar: în era AI, avantajul competitiv nu mai vine dintr-un singur echipament performant, ci din felul în care alimentarea, răcirea, software-ul și serviciile sunt proiectate să lucreze ca un întreg.