Soluțiile de securitate end-to-end, una dintre prioritățile Huawei
Trei din patru conexiuni mobile din România implică tehnologii de rețea mai avansate și mai rapide, în creștere cu 15% în ultimul an. Soluțiile de securitate end-to-end, una dintre prioritățile Huawei.
Huawei este un furnizor de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei pentru industria IT&C, al infrastructurii în telecomunicații și în cel al dispozitivelor inteligente. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud. Compania se angajează să aducem tehnologia digitală la fiecare persoană, în casă sau organizație, pentru o lume inteligentă și conectată.
În conformitate cu legile și reglementările aplicabile în țările în care operează și cu standardele internaționale, Huawei a creat un sistem eficient, durabil și fiabil de asigurare a securității cibernetice și a protecției vieții private, întrunind cerințele autorităților de reglementare și ale clienților, precum și la cele mai bune practici din domeniu. Valorile Huawei legate de securitatea cibernetică sunt: integritate și încredere, responsabilitate și abilitate și deschidere și transparență.
Invitată la dezbaterea „Digitalizare și securitate cibernetică”, în cadrul evenimentului Bucharest Leader’s Summit, Adina Grosu, Cyber Security and Privacy Officer la Huawei România, a vorbit despre importanța digitalizării serviciilor publice, atât în cadrul autorităților publice centrale, cât mai ales, în cadrul autorităților publice locale, precum și despre nevoia de educare a funcționarilor publici pentru a deveni competenți din punct de vedere digital. Mai mult, Adina Grosu a reliefat rolul indispensabil pe care rețelele 5G îl au în implementarea proiectelor de digitalizare și dezvoltarea noilor tehnologii.
„Tehnologia 5G oferă un potențial imens, latență redusă și viteze foarte mari, însă, ca oricare nouă tehnologie, nu este lipsită complet de riscuri. Cu toate acestea, standardele de securitate 5G sunt îmbunătățite continuu, iar riscurile generale sunt controlabile. Prin urmare, toate aceste beneficii variate, pe care dezvoltarea rețelelor 5G le implică, sunt cu mult superioare unor riscuri pentru care au fost identificate deja soluții.”, a spus Adina Grosu, Cyber Security and Privacy Officer la Huawei România.
Huawei și-a construit și implementat propriul sistem global de securitate cibernetică și de asigurare a confidențialității în toate domeniile. Acest sistem acoperă politici, procese, instrumente, tehnologii și standarde.
În ultimii 30 de ani, Huawei a furnizat servicii pentru peste 3 miliarde de persoane din întreaga lume, sprijinind operațiunile stabile a peste 1500 de rețele ale operatorilor în mai mult de 170 de țări și regiuni. În tot acest timp, am contribuit la consolidarea domeniului securității cibernetice la nivel mondial, iar practicile noastre de securitate cibernetică au fost recunoscute de clienții noștri.
Panelurile din cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: The Future is Now”, moderate de Cristi Selaru – Institutul Național de Statistică, au avut invitați precum: Dragoș Cristian Vlad – Președintele Autorității pentru Digitalizarea României și General de Brigada Maxim Dobrinoiu – Șeful Diviziei de Securitate Interna STS, Maria Manuela Catrina – adjunct al Directorului DNSC și Adina Grosu – Cyber Security and Privacy Officer Huawei România, dar și Cristin Nicolae Popa – Director Executiv Monitorizare și Control, ANCOM, Ciprian Teleman- ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării în perioada decembrie 2020- septembrie 2021, Dragoș C.-L. Preda – Secretar de Stat pentru Telecomunicații 2020-2021, CEO Radiocom 2021-2022, DBA ORBIS CONECTO, Yugo Neumorni – CISA, MBA, Președinte CIO Council, Sergiu Zaharia – Director Cyber Strategy Advisory, Deloitte Romania și Bogdan Panait – Fondator Lex Data.