Recent, Huawei a lansat două telefoane buget: Y5P și Y6P. Am primit la test telefonul cu facilități superioare, modelul Y6P. Principalele diferențe între cele două modele le găsim la capitolul memorie (3 vs. 2 GB RAM), ecran (6.3 vs. 5.45 inch) și stocare (64 GB vs. 32 GB).
Y6P vine cu o baterie foarte mare de 5000 mAh, ceea ce înseamnă peste 20 de ore de navigare pe Internet sau 32 ore de playback video. Având în vedere bateria foarte mare, puteți folosi telefonul ca power bank pentru alte dispozitive, cu un adaptor USB OTG.
De asemenea, este de menționat designul 3-slot al sertarului de SIM-uri, acest lucru permite utilizarea a două SIM-uri și a unui card micro SD pentru extinderea memorie interne (cu până la 512 GB). În general, modelele actuale au sertar hibrid, iar în situația în care aveți două SIM-uri nu mai puteți adăuga un micro SD.
Carcasa este din plastic, iar ecranul este din sticlă. Telefonul este în niște culori foarte reușite, noi am primit la test modelul Emerald Green (puteți vedea pozele cu telefonul, designul compensând minusurile carcasei din plastic).
Y6P include trei camere 13 MP, f/1.8, (wide), PDAF; 5 MP, f/2.2, 120˚ (ultrawide); 2 MP, f/2.4, (depth). Calitatea pozelor (găsiți mai multe poze și filmulețe făcute cu telefonul https://studentfaa-my.sharepoint.com/:f:/g/personal/scojocaru_student_faa_ro/EmJCmturPaRGrcmD6OGA4VEBJkVGjrYTmqDqWn-EAkRIYA?e=BohVzI ) este decentă pentru un telefon de 600 de lei.
Modelul disponibil pe piața locală are și funcția NFC, o funcție foarte utilă în zelele noastre pentru plăți. Sistemul are sistemul de operare Android 10, cu interfața proprietară EMUI 10.1, fiind vorba de versiunea open source a sistemului de operare care nu include aplicațiile Google, dar vine cu aplicațiile de la Microsoft (inclusiv Office).
Evaluare (punctaj maxim 10p)
Design | 9 |
Performanţa | 7.5 |
Preț | 10 |
Ecran | 9 |
Scor General | 8.87 |
Specificații
Model CPU (procesor): Mediatek MT6762R
GPU: IMG GE8320 650 MHz
MED-LX9N: 3 GB RAM + 64 GB ROM
Diagonala: 6,47 inchi
Tip: TFT LCD (IPS)
Rezoluție: HD+ 1600 x 720 Pixeli