Conform studiului anual IBM, CEO decision-making in the age of AI, Act with intention, 3 din 4 (75%) dintre companiile participante consideră că organizația cu cea mai avansată inteligență artificială generativă va avea un avantaj competitiv. Cu toate acestea, precum în cazul oricărei tehnologii în dezvoltare rapidă, afacerile se dovedesc a fi nepregătite și nesigure asupra modului în care o pot utiliza.
„Suntem la începutul unei călătorii pentru a înțelege puterea, amploarea și capacitățile inteligenței artificiale generative. În mod natural, evoluțiile recente în domeniul IA i-au inspirat pe liderii de business să-și reevalueze potențialul Tech și modul în care îi poate ajuta să stimuleze creșterea afacerii. Companiile trebuie să acționeze – și rapid, dată fiind viteza cu care IA generativă ar putea fi adoptată – pentru a accelera transformarea digitală”, a declarat Cerasela Baiculescu, Country Leader IBM România și Moldova, în cadrul discuției media de astăzi, despre viitorul afacerilor cu IA. Evenimentul a fost găzduit de IBM în București, cu partenerul său, ASEE Solutions România.
Principalele obstacole pentru adoptarea inteligenței artificiale generative de către companii
Studiul arată că principalele obstacole pentru adoptarea inteligenței artificiale generative sunt următoarele: linia de date, securitatea datelor, reglementarea și conformitatea. Executivii evaluează riscurile sau obstacolele potențiale ale tehnologiei, cum ar fi bias-ul, etica și securitatea. Peste jumătate (57%) dintre companiile participante la studiu sunt îngrijorate de securitatea datelor, iar 48% se tem de bias sau de acuratețea datelor. Cu toate acestea, precum în cazul oricărei tehnologii în dezvoltare rapidă, businessurile sunt nepregătite și nesigure cu privire la modul în care pot utiliza inteligența artificială.
Există și o discrepanță între liderii companiilor și echipele lor în ceea ce privește pregătirea în IA. Jumătate (50%) dintre companii declară că integrează deja IA generativă în produse și servicii, iar 43% spun că o folosesc pentru decizii strategice. Cu toate acestea, doar 29% dintre echipele executive sunt de acord că au expertiza internă necesară pentru a adopta IA generativă.
Adrian Năstase, Country Leader, Președintele Consiliului de Administrație al ASEE Solutions România, participant la discuție, a adăugat: „Statisticile crescute referitoare la adoptarea inteligenței artificiale reflectă cu adevărat realitatea. În ultimii 2 ani, interesul pentru IA a crescut exponențial. Ne aflăm în pragul unei revoluții. Sunt convins că viitorul va aparține în mare măsură acestei tehnologii și va face parte din viețile fiecăruia dintre noi.”
Companiile afirmă că productivitatea – și tehnologia care o va susține – este o prioritate conform unui sondaj McKinsey. Adoptarea globală a inteligenței artificiale în întreprinderile mari s-a dublat din 2017 până în prezent. Impactul IA se simte deja în diverse industrii, precum și la locurile de muncă, pe plan global.
„IA transformă modul în care se desfășoară activitățile în departamentele de resurse umane, IT, achiziții, finanțe, servicii pentru clienți și altele. Consolidăm lanțurile noastre de aprovizionare, protejăm datele importante ale întreprinderii împotriva atacatorilor cibernetici și contribuim la oferirea unor experiențe mai bune pentru clienți în diferite industrii. IA este un instrument puternic pentru automatizarea proceselor de afaceri și a sarcinilor de rutină, precum și pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate”, a explicat Cerasela Baiculescu, Country Leader IBM România și Moldova.
Adrian Năstase, Country Leader, Președintele Consiliului de Administrație al ASEE Solutions România, a adăugat: „Etica este un aspect foarte important pe care trebuie să-l avem în vedere când vorbim despre IA. Mă refer la modul în care folosim această tehnologie pentru a ne avantaja, pentru a ne atinge obiectivele și pentru a oferi businessului o mulțime de beneficii. Investigăm intern pentru a găsi mijloace care să îmbunătățească productivitatea cu ajutorul inteligenței artificiale. De asemenea, cred că adaptabilitatea la noile tehnologii este cheia succesului pe viitor.”
Potrivit studiului, liderii din întreaga lume susțin că productivitatea, evoluția tehnologică și experiența clientului sunt principalele lor priorități pentru următorii trei ani. „Pe măsură ce productivitatea urcă în topul agendei lor, companiile se îndreaptă spre inteligența artificială pentru a deveni mai eficiente. În acest mod, îi ajută pe angajați să lucreze mai inteligent și cu mai puțin efort”, susține Cerasela Baiculescu, Country Leader, IBM România și Moldova.
2 din 3 companii acționează fără o viziune clară asupra utilizării IA
Nevoia de a adopta IA generativă ca instrument de afaceri și luare a deciziilor este un moment important – un moment în care companiile trebuie să-și stabilească planurile clar și să fie pregătite pentru utlizarea IA.
Cu toate acestea, studiul arată că mai puțin de 1 din 3 companii au finalizat o evaluare a impactului potențial al IA generative asupra forței de muncă. Mai mult decât atât, 2 din 3 lideri pot acționa fără o viziune clară despre modul în care să-ți ajute angajații să se acomodeze cu modificările aduse de IA. Cu toate acestea, odată ce tot mai mulți adoptă IA, tendința pe termen lung este clară: doar 1 din 5 companii nu intenționează să utilizeze IA. Accesibilitatea este principalul factor care încurajează adoptarea sa.