- 81% dintre copiii din întreaga lume folosesc internetul zilnic
- Este necesară o strategie coordonată, pentru a-i menține în siguranță
Aproximativ 72% dintre copiii care accesează internetul s-au confruntat cu cel puțin o amenințare cibernetică online, această cifră crescând la 78% în categoria de vârstă 16-18 ani. Datele arată că 81% dintre copii intră online zilnic, iar 45% petrec mai mult de trei ore pe internet în fiecare zi. Cele mai frecvente activități, excluzând cele legate de școală, reprezintă vizionările unor clipuri video, jocurile sau utilizarea rețelelor sociale, unde amenințări cibernetice sunt foarte frecvente. Acestea sunt concluziile unui raport elaborat de Boston Consulting Group (BCG) și Global Cybersecurity Forum (GCF), intitulat „De ce copiii nu sunt în siguranță în spațiul cibernetic”, rezultat al unui sondaj global în care au fost chestionați 41.000 de părinți și copii din 6 regiuni și 24 de țări, și al unei evaluări a celor peste 60 de organizații care se preocupă de protecția copiilor în spațiul cibernetic.
Raportul a constatat că, în timp ce 83% dintre copiii chestionați au spus că ar apela la părinți dacă ar primi amenințări online, doar 39% dintre părinți au fost abordați de copii în legătură cu amenințările primite online, ceea ce indică faptul că multe incidente rămân nedezvăluite. În plus, doar 41% dintre părinți ar raporta poliției conținutul problematic primit de copiii lor și doar 34% ar raporta un astfel de conținut la școală. Mai mult, în timp ce trei sferturi dintre părinți stabilesc limite pentru timpul petrecut de copii online, doar 60% verifică activitatea acestora pe internet cel puțin săptămânal, iar 20% o fac doar o dată pe an.
Dna Alaa AlFaadhel, Initiatives & Partnerships Lead la GCF, a comentat despre raport: „Ținând cont de faptul că 72% dintre copii se confruntă cu amenințări cibernetice, credem că protecția copiilor este crucială într-un spațiu virtual în rapidă dezvoltare. Soluția la amenințările omniprezente cu care se confruntă copiii este conștientizarea problemelor și asigurarea unor acțiuni comune, de la educatori, la sectorul privat. Cu toții ne asumăm responsabilitatea de a crea un mediu sigur pentru a învăța și a ne conecta în spațiul cibernetic, pe măsură ce acesta devine mai înrădăcinat în tot ceea ce facem.”
„Cu aproape toți copiii de 12 ani prezenți acum mediul online, pe fondul creșterii învățământului virtual în timpul pandemiei COVID-19, menținerea copiilor în siguranță în spațiul cibernetic este o problemă urgentă care necesită o soluție imediată”, a declarat David Panhans, director și partener al BCG, care conduce practica de Tehnologie, Media și Telecomunicații în Orientul Mijlociu. „Toți cei implicați în ecosistemul online și cel de protecție a copilului au un rol de jucat, de la organizații internaționale, autorități de reglementare și agenții de aplicare a legii, părinți, îngrijitori, până la companii de tehnologie din sectorul privat.”
America Latină și regiunea Orientului Mijlociu și Africii de Nord (MENA) găzduiesc cel mai mare procent de copii prezenți în spațiul online: 70%, și respectiv, 65% dintre copiii de 8 ani sunt în online în acele regiuni, comparativ cu 50% în Asia-Pacific și 48% în Europa. Copiii din America Latină și MENA s-au confruntat, de asemenea, cu cele mai înalte niveluri de amenințări cibernetice. 79% în America Latină și 77% în MENA s-au confruntat cu cel puțin o astfel de amenințare. Un fapt încurajator, totuși, este că părinții din regiunea MENA monitorizează mai des activitatea online a copiilor lor: 65% fac acest lucru cel puțin o dată pe săptămână, iar 50% discută în mod regulat despre utilizarea internetului cu copiii lor, comparativ cu doar 46% și, respectiv, 35%, în Asia Pacific, cele mai scăzute niveluri la nivel global.
„Suntem încurajați să vedem atât de multe organizații și eforturi pentru a face spațiul cibernetic mai sigur pentru copii și a sprijini victimele amenințărilor online”, a spus Shoaib Yousuf, partener BCG și coautor al studiului cu Panhans și trei colegi BCG. „Dar provocările rămân, inclusiv lipsa de date standardizate privind comportamentul online al copiilor în toate regiunile, și un domeniu restrâns, cu multe inițiative concentrate pe lumea occidentală și pe reacția la amenințări, mai degrabă decât pe prevenirea acestora.”
Întregul raport poate fi accesat aici.