Codecool, școala de programare care garantează contractual un job în domeniul IT&C, anunță parteneriatul cu BCR Social Finance, prin care cursanții vor avea mai multă flexibilitate în plata cursurilor. Astfel, grație programului de finanțare StudyUP, cursanții se vor putea susține financiar pe toată durata școlii sau vor putea achita cursurile pe care le urmează.

Ne dorim, ca din punct de vedere financiar, să facem și mai ușor drumul spre o carieră în IT pentru tinerii aflați la început de drum și pentru cei care vor să facă o reconversie profesională sigură, de aceea am devenit parteneri BCR Social Finance. Codecool este poate cea mai intensă școală de programare din România, cu mentori ce au, în medie, 10 ani de experiență în IT&C și care aplică metode de formare de tip mastery-based learning, bazate pe practică. Din 2019 până azi, peste 130 de absolvenți ai cursului de Full Stack Developer au fost integrați în companiile partenere și știm de la fiecare dintre ei că motivația intrinsecă e esențială, dar nu este mereu de ajuns. E nevoie inclusiv de suport financiar real pentru plata școlii, pentru a-și achiziționa echipamente performante și desigur, pentru a se întreține. Din datele pe care le avem, acest sprijin vine de obicei din economiile proprii, de la familie, din salariul pe care îl câștigă la jobul pe care vor să-l schimbe ca să devină experți în IT, sau începând de azi, prin finanțarea StudyUP” menționează Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.

În contextul în care perspectivele de angajare în domeniul IT, în România, sunt extrem de promițătoare, iar salariile sunt peste media pe țară, tot mai multe persoane se gândesc să urmeze cursurile unei școli de programare. Însă e nevoie ca acești cursanți să se poată susține financiar în prezent, pentru a se putea concentra să acumuleze cunoștințele necesare în construirea unei cariere sigure, pentru viitor, într-un domeniu esențial în toate industriile și economiile.

Prin programul de finanțare StudyUP de la BCR Social Finance, ce are ca scop creșterea nivelului de educație și îmbunătățirea competențelor pentru un acces mai facil pe piața muncii, oferim oportunități celor care vor cu adevărat să învețe o nouă specializare, să-și asigure un job stabil pentru siguranța lor și a familiilor lor, dar care nu își permit financiar în acest moment.

Modelul Codecool a fost încă de la început construit cu o particularitate importantă: oferirea unor beneficii care să-i ajute pe studenții noștri să se poată concentra mai mult pe studiu și mai puțin pe grijile financiare. Astfel că, de astăzi, cei care urmează cursurile Full Stack Developer la Codecool, în campus sau varianta online, vor putea folosi acest tip de finanțare pentru nevoile lor de studiu.”, completează Tudor Sălcudeanu, Marketing Manager Codecool România.

StudyUP acoperă taxa de școlarizare, chiria – în cazul în care studenții vor să urmeze cursul offline, bugetul pentru materiale, echipamente sau cheltuieli diverse de întreținere, în limita unui plafon lunar. În acest fel, fiecare cursant Codecool, în funcție de nevoile individuale, își poate formula finanțarea care i se potrivește cel mai bine.

Atât pentru tinerii la început de drum pe piața muncii, cât și pentru cei interesați de reconversie profesională, educația reprezintă un factor important pentru o viață mai bună. Ne bucurăm că prin parteneriatul cu Codecool putem să oferim șansa unei cariere în domeniul IT&C tuturor celor interesați de cursuri de programare. Accesarea StudyUp se face simplu și ușor și acoperă atât taxele de studii, cât și cheltuielile esențiale de zi cu zi pentru ca învățarea să poată continua fără griji. Împreună cu Codecool facem un pas important în dezvoltarea educației și a viitorului românilor.” a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.

Această finanțare este posibilă cu sprijinul Uniunii Europene prin Fondul European pentru Investiții. Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii din Europa, ajutându-le să acceseze finanțări. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod specific acest segment de piață. În acest rol, FEI încurajează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii și ocupării forței de muncă.