Tehnologia în zona sănătăţii este adesea asemuită cu tratamente de ultimă generaţie şi cu dispozitive şi proceduri medicale avansate. Pandemia Covid – 19 a demonstrat însă, conform Allied Telesis, unul din cele mai importante nume globale de pe piaţa soluţiilor moderne de networking, că tehnologia poate fi folosită cu succes în zone care înainte nu păreau să fie atât de dependente de IT.

Una din zonele în care tehnologia s-a manifestat cu cea mai mare rapiditate a fost cea a telemedicinei. Mai exact, pandemia a generat limitarea drastică a vizitelor obişnuite la medici de către pacienţi pentru a scade şansele de infectare. În atari condiţii, cu alternativa de a aştepta încheierea pandemiei pentru reluarea vizitelor regulate, multe clinici medicale au apelat la modalităţi de telemedicină pentru a continua să furnizeze serviciile medicale obişnuite.

Partea mai puţin plăcută aici este aceea că, pentru ca serviciile de telemedicină să fie eficiente, clinicile sunt nevoite să se asigure că sistemele de care dispun sunt lesne de utilizat, că reţeaua IT suportă tehnologia necesară şi că sunt implementate măsuri adecvate de securitate şi confidenţialitate. Aşa cum susţine Allied Telesis, dacă procesul de programare la teleconsultaţie este prea complicat, dacă o clinică utilizează o reţea nesigură sau dacă pacienţii simt că siguranţa sau confidenţialitatea lor sunt compromise, atunci telemedicina nu-şi îndeplineşte scopurile.

Tehnologia s-a făcut puternic simţită şi în transformarea locurilor de muncă din sănătate în locuri de muncă virtuale. Chiar dacă pandemia a însemnat de multe ori limitarea serviciilor medicale la proceduri de urgenţă sau esenţiale pentru viaţa pacienţilor, angajaţii din domeniul sanitar au continuat să aibă nevoie de actualizări privind politicile şi procedurile legate de măsurile de prevedere împotriva epidemiei.

Asta a însemnat explozia implementării unor platforme de comunicare virtuală precum Zoom, Microsoft Teams sau Webex, folosite mai ales pentru şedinţele de lucru de la distanţă. Allied Telesis atrage însă atenţia asupra nevoii de securizare adecvată a reţelei, astfel încât comunicaţiile în cadrul cărora se diseminează informaţii despre pacienţi sau proceduri medicale să nu fie afectate de riscuri de compromitere.

În aceeaşi sferă a impactului tehnologic a intrat şi zona de documentare. Pandemia a îngreunat sensibil, de pildă, consultarea de către medic a fişei pacientului în timp ce efectua o teleconsultaţie. Ca atare, pandemia a generat o creştere semnificativă a utilizării de portaluri electronice astfel încât pacienţii înşişi să aibă acces la fişele proprii prin conectare la propriul cont. Aici Allied Telesis atrage atenţia asupra nevoii acute de funcţionare sincronă, fără sincope, a dispozitivelor folosite la documentare şi comunicare.

Cele de mai sus sunt doar câteva din zonele din mediul sanitare unde impactul tehnologiei mai mult ca probabil se va intensifica pe măsură ce sfârşitul actualei pandemii se întrevede tot mai greu. Nu este deloc exclus ca, tocmai de aceea, relaţia dintre angajaţii din domeniul sanitar şi pacienţi să sufere pe termen mediu şi lung ajustări importante în termenii erei digitale. O eră a sănătăţii în care securitatea şi siguranţa vor reprezenta cheile reale ale succesului.