Recent, Schneider Electric a organizat un eveniment dedicat noilor tendințe pe zona de sustenabilitate pentru centrele de date. Găzduit de Kevin Brown, Senior Vice President EcoStruxure Solutions la Schneider Electric, acest eveniment virtual a reunit liderii seniori ai companiei, inclusiv Chief Information Officer (CIO), Elizabeth Hackenson.
Schneider Electric, liderul în transformarea digitală a managementului și automatizării energiei, a anunțat recent introducerea unor noi funcții automate de raportare a sustenabilității bazate pe modele în cadrul soluției sale premiate – software-ul de management al infrastructurii centrelor de date EcoStruxure IT (DCIM). Această lansare a venit după trei ani de investiții strategice și de testare și dezvoltare riguroasă, ca parte a Programului Green IT al Schneider Electric, condus de Elizabeth Hackenson, Chief Information Officer Schneider Electric.
“Certificările și Directivele UE privind eficiența energetică, conduc la generarea unui volum imens de date, date care sunt într-adevăr răspândite în întreaga organizație și conduc la dificultăți de măsurare, monitorizare și raportare. Potrivit IDC, 43% dintre companii și organizații au dificultăți în a gestiona acest volum imens de date.” a declarat Elizabeth Hackenson, Chief Information Officer Schneider Electric.
“Pe de altă parte, Uptime Institute a realizat un sondaj pentru centrele de date, iar proprietarii și operatorii în proporție de 88% că raportarea consumului de energie este o prioritate de top.” a completat Elizabeth Hackenson.
“Dar instrumentele de astăzi dedicate sustenabilității sunt prea greu de utilizat. Trebuie să evolueze și să se simplifice. Deci, din nou, voi vorbi despre faptul că nu este ușor să calculați PUE (Power Usage Effectiveness) pentru a vă da un sens. Este un proces realizat în mare parte manual. În instrumentele de astăzi trebuie să mergeți și să înțelegeți ce dispozitiv este specific, ce puncte de date trebuie să multiplicați și trebuie să configurați manual toate cele necesare.” a declarat Kevin Brown, SVP EcoStruxure Solutions -Schneider Electric.
“Este necesară înțelegerea și cunoștințe foarte profunde despre modul în care funcționează aceste dispozitive și ce înseamnă punctele de date. Unele UPS-uri raportează peste 200 de surse de date, care este necesar să fie urmărite atent. Dacă schimbi dispozitivul sau dacă îl actualizezi, înseamnă că trebuie să mă întorc și să resetez toate acele puncte de date. Deci, este un proces extrem de cronofag.” a continuat Kevin Brown.
EcoStruxture – soluția la problemele de sustenabilitate
Disponibile pentru toți utilizatorii EcoStruxure IT începând cu luna aprilie, funcțiile noi, îmbunătățite, de raportare valorifică 20 de ani de experiență în materie de sustenabilitate, reglementări, centre de date și dezvoltare de software, alături de machine learning avansat. Clienții vor avea acces la un set nou de capabilități de raportare, care în mod tradițional necesitau o înțelegere profundă a metodelor manuale de calcul al datelor.
Spre deosebire de orice este disponibil pe piață, noul model oferă clienților un motor de raportare rapid, intuitiv și simplu de utilizat, care ajută la îndeplinirea cerințelor de reglementare iminente, inclusiv Directiva Europeană privind Eficiența Energetică (EED). Funcțiile sale depășesc cu mult cerințele EED, asigurându-se că toți clienții pot măsura și datele istorice și pe cele în timp real ale performanțelor energetice ale centrelor lor de date raportate la toate etaloanele specificate în Cartea albă 67 a Schneider Electric.
Software-ul EcoStruxure IT le permite deținătorilor și operatorilor de centre de date să măsoare și să raporteze performanța pe baza datelor istorice și a analizei tendințelor, combinând-o cu inteligența artificială (AI) și monitorizarea în timp real, pentru a genera informații utile pentru un plus de sustenabilitate. Cu noua funcție de descărcare, organizațiile pot cuantifica și raporta rapid, printr-un simplu click, eliminând sarcinile manuale laborioase și făcând mai rapidă și mai ușoară valorificarea puterii datelor pentru a reduce impactul asupra mediului al centrelor lor de date.
Beneficiile cheie includ:
- Calcularea și urmărirea PUE per loc/cameră, în timp, cu metodologia CEN/CENLEC 50600-4-2.
- Utilizarea modelelor de analiză a datelor și stocului de date bazat pe cloud pentru a simplifica raportarea PUE.
- Raportarea consumului curent de energie per cameră și raportarea tendințelor istorice.
- Modalitate de raportare de tip „click” pentru reglementări.
- Observarea tendințelor de-a lungul timpului pentru diferite centre de date și medii IT distribuite.
- Permite clienților să acceseze și să manipuleze în siguranță datele lor în aplicația lor preferată, prin integrare cu terții și prin exportul de date.
„La Schneider Electric, recunoaștem că sustenabilitatea este o un proces de durată și, în ultimii trei ani, ne-am mărit investițiile pentru a dezvolta noi caracteristici software care permit clienților noștri să opereze o infrastructură IT rezistentă, sigură și sustenabilă mai simplu și mai rapid”, a declarat Kevin Brown, Senior Vice President, EcoStruxure IT, Schneider Electric. „Noile capabilități de raportare incluse în EcoStruxure IT au fost testate și adoptate de propria noastră organizație și vor permite clienților să transforme date complexe în informații relevante și să raporteze valorile cheie de sustenabilitate.”