Recent, Huawei a lansat a doua generație a laptopului MateBook X Pro. Laptopul se remarcă printr-un ecran touchscreen (10 point multitouch) de 13,5 inch și printr-un procesor Intel de ultimă generație.

Prima impresie

Produsele companiei omonime se disting, în opinia noastră, printr-un design excelent. Nici noul MateBook nu face excepție. Carcasa este integral din aluminiu, modelul fiind disponibil în două culori (Space Gray și Emerald Green). Am primit modelul Emerald Green la test și mi s-a părut o culoare foarte interesantă. Laptopul are o grosime de 14,6 mm și 1,33 kg, lucrul care îl încadrează fără tăgadă în categoria laptopurilor utra-portabile.

Comparativ cu 16:9, afișajul 3:2 Ultra FullView 3:2 (disponibil pe laptop) este mult mai potrivit pentru productivitate și activități de creare a conținutului. Ecranul acceptă 100% gama de culori sRGB și are raportul de contrast de 1500:1.

Suplimentar, ecranul are integrat Corning Gorilla Glass (versiunea One Glass) și tehnologia AF anti-amprentă.

Performanțe

În centrul noului model  se află procesorul Intel® Core de a 11-a generație, care asigură o experiență de utilizare foarte bună pe baza celor patru nuclee și opt fire de execuție.  Performanțele procesorului sunt potențate de cei 16 GB RAM LPDDR4x 4266 MHz și  de NVMe PCIe SSD (disponibil în variantele de 512 GB și 1 TB). Ca o consecință a acestor funcționalități, MateBook a obținut un scor excelent în PCMark de 4731 puncte.

În AIDA 64 laptopul a înregistrat o viteză de citire a memoriei de  63560 MB/s, iar  cea de scriere de 66634 MB/s, latența fiind de 97,3 ns.

Noul procesor este construit pe noua tehnologie Intel de 10nm SuperFin, care permite procesorului să fie mai eficient din punct de vedere energetic decât predecesorul său. Intel Iris Xe cu toate că este doar un chipset grafic integrat pe placa de bază, permite rularea la o rezoluție și un refresh decent al celor mai bune jocuri. Ca o consecință a suportului grafic, laptopul  a înregistrat în 3DMark TimeSpy 1445 puncte.

O nouă modalitate de răcire

HUAWEI MateBook X Pro folosește un design dual al ventilatorului HUAWEI Shark cu densitate mai mare a lamelor mai subțiri în formă de S. Numărul de lame este crescut de la 40 la 73, în timp ce grosimea lamei este în scădere de la 0,25 mm la 0,15 mm pentru a îmbunătăți volumul fluxului de aer. Deși fluxul de aer este mai mare, ventilatorul dual HUAWEI Shark este sensibil mai silențios decât la alte laptopuri pe care le-am testat.

În testul nostru, folosind un termometru digital, temperatura înregistrată a fost de aproximativ 40 de grade în cazul rulării laptopului pentru Office și task-uri comune.

Conectivitate

În plus față de mufa USB-A și un jack pentru căști de 3,5 mm, laptopul dispune de două porturi USB-C care  acceptă transferul de date bidirecțional cu viteze de până la 40 Gbps.

MateBook X Pro dispune de o baterie de 56 Wh (capacitate nominală), iar în testul nostru am reușit să obținem următoarele date de utilizare:

  • vizionarea videoclipurilor locale 1080P timp de aproximativ 10 ore;
  • activități curente (navigare, utilizarea aplicațiilor office) – aproximativ 11 ore.

 

Software

Cu toate că există embargoul impus de SUA, laptopul vine cu Windows 10 Home și puteți instala fără probleme Office și toate aplicațiile disponibile în ecosistemul Windows.

De asemenea, sunt disponibile și o serie de aplicații dezvoltate de Huawei, cel puțin una dintre ele mi s-a părut foarte utilă. Huawei Share este o facilitate interesantă de partajare a telefoanelor Huawei cu laptopul. Cu o simplă atingere, smartphone-ul (care trebuie să fie din gama Huawei) și MateBook se vor transforma într-un dispozitiv „UNIC”, chiar și fără o conexiune la internet. Ecranul telefonului apare pe laptop, ceea ce va permite sa glisați și sa fixați fișiere de pe unul pe celălalt și sa editați fișierele pe laptop în timp ce schimbați mesaje cu colegii pe telefon, folosind aceeași tastatura și același mouse.

Concluzii

Matebook X Pro 2021 este un laptop ultra-portabil dedicat profesioniștilor și celor din industria creativă, putând rula aplicații complexe și care necesită forță mare de procesare (editare video și foto, alte aplicații multimedia etc.).

Laptopul a primit din partea noastră calificativul Best Performance (pentru semestru 1 al anului 2021) și o evaluare de 5 stele.