SoftServe, una dintre cele mai mari companii IT din Europa Centrală și de Est, anunță că în 2023 și-a consolidat prezența globală prin deschiderea a 12 birouri noi în 9 țări și a continuat să ofere sprijin Ucrainei, donând peste 25 de milioane de dolari, de la începutul războiului. Conform raportului de sustenabilitate lansat în luna iulie, compania a obținut un număr record de 24 de premii și recunoașteri pentru sustenabilitate și brand de angajator.
“Ne aflăm într-o perioadă marcată de turbulențe majore și ne confruntăm cu provocări noi în fiecare an. Tocmai din acest motiv, programele noastre de sustenabilitate au obiective strategice pe termen lung, dar ne ajustăm abordările anual și implementăm noi soluții și inițiative pentru a dezvolta practici responsabile din punct de vedere social. Acestea sunt în beneficiul angajaților noștri, al comunităților și al mediului. Ne bucurăm să vedem că SoftServe a obținut un număr record de premii, ce reflectă în mod direct angajamentul nostru față de valorile după care ne ghidăm”, a declarat Maria Kucherenko, directorul departamentului de Corporate Reputation and Sustainability.
Sprijin pentru Ucraina și veterani
Încă de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, fondul caritabil “Open Eyes” al SoftServe a achiziționat și livrat peste 230 de ambulanțe pentru linia frontului (cca. 200 până la sfârșitul anului 2023). Peste 80.000 de ucraineni au beneficiat de sprijinul companiei, incluzând aproximativ 1.000 de tone de ajutor umanitar – 25.000 de unități de echipament de protecție, 10.000 de unități de echipament informatic și peste 50.000 de truse medicale. În 2023, fondul a lansat, de asemenea, mai multe proiecte pentru a sprijini spitalele din cinci regiuni ale Ucrainei.
În plus, dintre cei peste 350 de angajați SoftServe care s-au alăturat Forțelor Armate ale Ucrainei, peste 70 s-au întors în companie, reflectând angajamentul SoftServe de a oferi veteranilor cele mai bune condiții pentru reintegrare după întoarcerea din război. Programul de sprijin pentru veterani include concediu suplimentar pentru angajații demobilizați, asigurare medicală extinsă pentru reabilitare fizică, sprijin psihologic gratuit și oportunități de educație sau recalificare. În plus, compania a creat o comunitate a veteranilor unde colegii își împărtășesc experiențele, își ajută camarazii de pe front și se sprijină reciproc.
Crearea de oportunități egale pentru toți
În 2023, politicile de diversitate, echitate și incluziune ale SoftServe au adus valoare adăugată și au încurajat creșterea în companie. Compania are 36% angajați femei, acestea ocupând 53% din posturile de conducere, mult peste media pieței de 36%. Numărul de birouri incluzive a crescut cu 15% în 2023, 83% fiind acum accesibile persoanelor cu handicap.
SoftServe promovează, de asemenea, egalitatea și incluziunea pe plan extern. În 2023, prin programul global EmpowerU, voluntarii companiei au oferit instruire IT grupurilor vulnerabile, cum ar fi veteranii și familiile acestora, mamele tinere, persoanele cu handicap etc. Peste 200 de participanți din Ucraina, Bulgaria, Polonia, România, Mexic și Columbia au beneficiat de această oportunitate în 2023.
Dezvoltarea personală și profesională a angajaților
În era inteligenței artificiale (IA) și a schimbărilor dinamice de pe piața IT globală, dezvoltarea talentelor rămâne un obiectiv-cheie pentru companie. SoftServe University, ecosistemul de învățare intern al companiei, și-a extins biblioteca de soluții de învățare cu o treime, oferind angajaților peste 12.000 de cursuri, traininguri și programe diverse. În 2023, angajații companiei au obținut un număr record de certificări de la parteneri precum Microsoft, AWS și Google Cloud.
Totodată, pentru a răspunde noilor cerințe ale pieței, SoftServe Academy – structura prin care compania oferă cursuri și internship-uri pentru persoane din exteriorul organizației – și-a extins oferta cu peste 20 de noi soluții de învățare, precum cursuri dedicate IA, robotică, NVIDIA Omniverse și No Code. În total, în 2023, peste 6.700 de studenți au dobândit competențe noi prin intermediul SoftServe Academy.
Aprofundarea parteneriatelor și a expertizei tehnice
Anul trecut, compania a continuat să crească numărul de clienți noi și să aprofundeze colaborările cu partenerii. Astfel, în 2023, SoftServe a primit premiul Partenerul anului de la NVIDIA pentru impactul său remarcabil și premiul Distinguished Supplier de la Cisco.
În plus, tot anul trecut, SoftServe și-a consolidat expertiza în domeniul inteligenței artificiale prin lansarea laboratorului Gen AI, care ajută întreprinderile să obțină soluții de afaceri tangibile folosind tehnologiile Generative AI. De asemenea, expertiza și rețeaua SoftServe s-au extins odată cu achiziția strategică a companiei italo-americane Hoverstate, expertă în automatizarea proceselor pe platforma Pega și Select Tier Service Partner al Snowflake.
Consolidarea prezenței globale
Prezența globală a SoftServe continuă să crească. Compania, originară din Ucraina, a inaugurat 12 birouri în 9 țări anul trecut. În prezent, aceasta are peste 11.000 de angajați în peste 60 de birouri din 16 țări, de la San Francisco până la Singapore.
Acoperirea internațională a companiei se extinde prin calitatea de membru al UN Global Compact, o inițiativă ce reunește întreprinderile responsabile din punct de vedere social din întreaga lume. SoftServe sprijină Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale UN și are în plan să atingă opt dintre acestea:
3: Sănătate fizică și mentală
4: Educație de calitate
5: Egalitatea de gen
8: Muncă decentă și creștere economică
9: Industrie, inovare și infrastructură
11: Orașe și comunități durabile
13: Acțiuni climatice
17: Parteneriate strategice
Pentru a afla mai multe despre eforturile de sustenabilitate ale SoftServe, accesați Raportul de sustenabilitate 2023 complet la acest link.