• RAM administrează 13 fonduri de investiții și unul de pensii facultative
  • Valoarea activelor RAM este 1,050 miliarde de euro din fonduri de investiții și fondul de pensii facultative
  • Raiffeisen Romania Dividend a ajuns la 120 milioane de euro

Raiffeisen Asset Management (RAM) a depășit pragul de 1 miliard de euro în active totale aflate în administrare prin intermediul a 13 fonduri de investiții și a fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare, consolidându-și astfel poziția de top pe piața fondurilor de investiții din România.

Totodată, Raiffeisen Romania Dividend, fond care investește preponderent în acțiuni locale, listate la Bursa de Valori București, a ajuns la valoarea de 120 milioane de euro, fiind fondul care a înregistrat si cea mai rapidă creștere a activelor de la începutul anului. În prima jumătate a anului 2024, fondul a înregistrat un randament de aproape 20%.

Activele administrate de Raiffeisen Asset Management au crescut cu 180 de milioane de euro de la începutul anului.

Numărul clienților care investesc în fondurile administrate de Raiffeisen Asset Management a crescut cu peste 30%, ajungând în prezent la peste 95.000.

Raiffeisen Asset Management are o cotă de peste 20% din piața fondurilor deschise de investiții din România, după activele nete administrate, conform datelor publicate de AAF la 30 aprilie 2024.

“Interesul pentru diversificarea plasamentelor personale dincolo de instrumentele de economisire clasice este de cel puțin 5 ori mai mare în țările Europei Centrale și de Est comparativ cu piața locală. România înregistrează, însă, o convergență economică foarte bună și sunt convins că același lucru va fi valabil și când vine vorba despre modul cum administrăm finanțele personale. Mă bucur că avem o contribuție importantă la acest progres și le mulțumesc clienților pentru încredere. Nevoia de economisire și investire pentru pensie și alte obiective majore este foarte mare și satisfacerea acesteia va depinde și de modul cum participanții la piață vor susține clienții să obțină mai mult de la banii lor prin instrumentele folosite. De exemplu, 1 punct procentual suplimentar în randamentul anual poate conduce la o sumă acumulată cu peste 20% mai mare pentru un orizont investițional lung, iar câștigul din randament devine mai important decât contribuția personală.”– Mihail Ion, Vicepreședinte al Diviziei Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală, Raiffeisen Bank România.

Investițiile în titlurile locale și evoluția spectaculoasă a acestora în ultimul an și jumătate, fie că vorbim de acțiuni sau de titluri de stat, au permis celor aproape 100.000 de investitori din fondurile noastre să înregistreze randamente importante. Mă bucur că în toată această perioadă s-a schimbat vizibil și modul în care oamenii investesc, se uită și la termene mai îndepărtate, fondurile de acțiuni au o pondere mai ridicată decât în trecut, ambele contribuind la o structura de portofoliu mai bună pentru investitori.Adrian Negru, CEO al Raiffeisen Asset Management.

Raiffeisen Acumulare – fondul de pensii facultative cu randament dublu față de rata inflației

Raiffeisen Acumulare este al treilea fond de pensii facultative din România după numărul de participanți, cu o cotă de piață de 10,8% și singurul fond din piață administrat de către o societate de administrare a investițiilor, SAI Raiffeisen Asset Management.

Fondul are peste 80.000 participanți și o structură echilibrată a portofoliului, corespunzătoare unui grad de risc mediu, cu o alocare către stabilitatea randamentului prin 70-75% plasamente în obligațiuni, combinată cu participarea la profiturile companiilor listate la bursă, prin investiții de 20 -25 % în acțiuni.

În cei peste 15 ani de la lansare, randamentul cumulat al fondului a fost de peste 200%, în timp ce rata cumulată a inflației a fost de 90%.

Pe parcursul anului trecut, Fondul de Pensii Facultative Raiffeisen Acumulare a fost ales de 50% dintre românii care au aderat la un fond de pensii facultative, potrivit datelor oficiale la nivelul lunii decembrie 2023.