PayU GPO România, liderul plăților online, va organiza și anul acesta, pe 8 Noiembrie, un eveniment live maraton, dedicat evoluției tranzacțiilor înregistrate în cea mai importantă zi din an pentru e-commerce-ul românesc – Black Friday 2024.

Compania va dezbate și va comunica la cald toate informațiile, trendurile și comportamentele de consum din 8 noiembrie, în cadrul unui eveniment live, transmis pe Facebook și Youtube, din Media Center-ul PayU GPO România, alături de jucători cheie ai ecosistemului local de e-commerce.

Black Friday este și anul acesta un eveniment așteptat. Consumatorii știu că în această zi găsesc cele mai importante reduceri și își pregătesc din timp lista de produse favorite. Iar comercianții au început să pregătească și să comunice campaniile dedicate de la începutul lui octombrie.

Dintre recomandările reprezentanților PayU GPO către comercianți, pentru un Black Friday de succes se numără:

  • Facilitarea în site a plăților într-un singur click – soluțiile cele mai la îndemână pentru comercianți sunt Apple Pay și Google Pay, ce funcționeză ca portofele digitale, în care clienții își salvează datele cardurilor. Ambele metode de plată pot aduce un plus de până la 10% la conversii, pentru că au tracțiune bună în procesul de checkout, nefiind nevoie de prezența cardului fizic. Comercianții își pot loializa clienții datorită experienței de plată îmbunătățite, iar tranzacțiile prin Apple Pay au o valoare medie dublă față de o plată normală cu cardul.
  • Accesul clienților la plata în rate este cea mai populară metodă de plată în România, cu o pondere de aproximativ 24% în e-tail. Valoarea medie a unei tranzacții în rate este de trei ori mai mare decât cea a unei plăți integrale. Studiile PayU arată că un comerciant ce le oferă clienților săi posibilitatea de a plăti în rate poate înregistra o creștere a vânzărilor cu până la 25-30%.
  • Actualizarea informațiilor oferite clienților – pentru ca experiența clienților pre și post achiziție să fie una pozitivă, comercianții trebuie să includă pe site, cât mai vizibilă, secțiunea de „Termeni și condiții”, dar și informații actualizate despre politica de retur, termenele și metodele de livrare.

Ca întotdeauna, suntem alături de consumatori și clienții noștri în acest moment important care marchează deschiderea oficială a sezonului cu cele mai mari reduceri din an. Lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri din zona de banking pentru testarea opțiunilor de plată, care să asigure succesul comercianților în timpul acestui sezon intens. Cu toate acestea, cel mai important lucru pe care îl pot face comercianții pentru a-și eficientiza vânzările în general, și cu atât mai mult de Black Friday, este să se asigure că au implementat Google Pay, Apple Pay, plățile în rate cu carduri bancare sau opțiuni de creditare online (Buy Now, Pay Later sau Slice) și că informațiile de interes pentru clienți sunt vizibile și prezentate în mod clar acestora ”, declară Elena Gheorghe, Country Manager PayU GPO România.