Dacă nici tu nu știi ce să mai gătești, cu ingredientele pe care le ai în frigider, o nouă aplicație prietenoasă și complet gratuită vine în sprijinul tău. myCHEF GPT, o aplicație lansată de un IT-ist din Cluj-Napoca și de echipa sa, te ajută să îți găsești inspirația când vine vorba de gătit și, mai mult decât atât, te ajută să ecomisești timp și bani SMART.

Știm cu toții sentimentul acela descumpănitor când deschidem frigiderul și nu știm cum să combinăm ingredientele și cum să pregătim o masa gustoasă și variată, cu ce avem la îndemână. Iar atunci când căutăm inspirație pe diverse site-uri de profil, suntem asaltați de pop-up-uri, reclame.

Acum, asistentul virtual myChef îți pune la dispoziție inteligența artificială, chiar la tine în bucătărie. Sub sloganul “Economisește timp și bani SMART!”, aplicația a fost deja premiată la ClujStartups, Nestlé și MakeItOradea.

“Anul trecut, am lansat vaianta beta, care e accesibilă pe https://myCHEF.ai, versiunea rudimentară a aplicației. Un MVP pentru a testa audiența și aproach-ul nostru. MVP-up e simplu, e un tinder, dar pentru rețete. Ea îți oferă o rețetă aleatorie pe care o poți schimba ușor: apeși pe altă rețetă și primești una nouă. Repeți până găsești ceva care ți se potrivește sau ingredientul care ți-a făcut cu ochiul. Anul acesta am început să lucrăm la aplicația finală, care va fi mobilă disponibilă pe android și apoi pe iOS”, spune Cristian N Nicorici, fondatorul myCHEF.

Prototipul poate fi vizualizat pe acest link. Principiul rămâne același: myCHEF îți oferă inspirație, tu nu mai ești nevoit să cauți idei pentru masa ta. Pe lângă interfața prietenoasă, aplicația folosește inteligența artificială, astfel încât să îți propună rețete gustoase, pe placul tău.

Pentru că tehnologia generativă s-a dezvoltat mult, echipa care a dezvoltat MyCHEF și-a folosit cunoștințele să creeze un GPT pe OpenAI. El poate fi accesat folosind acest link.  Utilizatorul are la îndemână o mulțime de noi posibilități care să îl ajute în a-și crea meniul perfect:

  • Poți să încarci o imagine cu ingrediente și aplicația îți sugerează cinci idei de rețete
  • Dacă scrii ingredientele în chat, aplicația îți sugerează idei de rețete
  • Aplicația îți oferă detalii importante pentru reușita unei rețete, inclusiv ustensilele necesare
  • myCHEF îți poate genera meniul pentru o săptămână, împreună cu lista de cumpărături
  • Aplicația poate citi în orice limbă. Dacă ești în vacanță și ai un meniu într-o limba necunoscută, îi poți face o fotografie și aplicația îți explică
  • myCHEF îți oferă inclusiv idei de plating

Aplicația mobilă va fi lansată în acest an și va fi gratuită.