NETOPIA mobilPay, unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online prin card şi lider local al plăților cu telefonul mobil, a înregistrat o creştere de 20% în numărul de tranzacţii cu cardul efectuate prin platforma mobilPay în primul trimestru al acestui an, până la 500.000.
Avansul înregistrat de companie se datorează atragerii de noi comercianţi în platforma de plăţi, dar şi sporirii numărului de tranzacţii efectuate de parteneri. Totodată, şi din punct de vedere al valorii, tranzacţiile efectuate prin platforma mobilPay au fost cu 40% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În primele trei luni din 2012, procesatorul de plăţi online prin card a efectuat peste 400.000 tranzacţii prin platforma mobilPay, iar pe parcursul anului trecut 1,9 milioane.
Referitor la piaţa locală de plăţi online cu cardul, aceasta a ajuns la 6 milioane de tranzacţii în anul trecut şi la valoarea de 260 de milioane de euro.
“Pentru acest an estimăm că piaţa de profil va ajunge la 7,5 milioane de tranzacţii, cu aproximativ 25% mai mult faţă de anul precedent, pe fondul creşterii încrederii românilor în siguranţa plăţilor online şi a numărului de comercianţi care introduc şi promovează această metodă de încasare”, a declarat Antonio Eram, CEO NETOPIA mobilPay.