Kingston FURY, divizia de înaltă performanță de la Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în domeniul produselor de stocare și al soluțiilor tehnologice, anunță lansarea celor mai noi memorii, Kingston FURY Renegade DDR5 în ediție limitată RGB. Cu design inspirat din cursele auto, acest kit conferă PC-ului aspectul și senzația de înaltă performanță de pe circuit.

Memoria DDR5 Kingston FURY™ Renegade în ediție limitată RGB oferă viteze mari și o rezistență excepțională, simulând senzația de pe un circuit de curse. Indiferent dacă va fi folosită la jocuri, la streaming sau la editarea unor clipuri de înaltă definiție, noua memorie oferă vitezele necesare pentru a duce task-urile la bun sfârșit. Noile module cu radiator curbat imită caroseria unei mașini de curse, iar sistemul de iluminare cu 12 LED-uri dinamice poate oferi 18 efecte RGB personalizabile bazate pe FURY CTRL1 și tehnologia brevetată Kingston FURY Infrared Sync Technology™.

„Suntem încântați să le oferim clienților noștri încă o opțiune de memorie care îmbină perfect stilul și performanța”, a declarat Iwona Zalewska, business manager pentru DRAM la Kingston EMEA. „Memoria DDR5 Kingston FURY Renegade în ediție limitată RGB are un design nou frapant și valorifică cele mai recente tehnologii pentru a atinge o viteză de 8000MT/s și alimentând un potențial de overclocking extrem și reducând în același timp la minimum blocajele.”

Memoria DDR5 Kingston FURY Renegade în ediție limitată RGB este disponibilă sub forma unui set de 2 unități de 48 GB, este certificată Intel® XMP 3.0 și este compatibilă cu majoritatea producătorilor de plăci de bază. Este testată 100% și susținută de o garanție pe viață și de fiabilitatea legendară Kingston.

 

1 Lumini personalizabile cu software-ul Kingston FURY CTRL sau cu software-ul de comandă RGB al plăcii de bază. Posibilitatea personalizării RGB prin intermediul unui software terț poate varia.

2 Figurează pe listele de piese acceptate (QVL) ale principalilor producători de plăci de bază din lume.

 

Caracteristici și specificații ale memoriei DDR5 Kingston FURY Renegade în ediție limitată RGB:

  • Design inspirat din mașinile de curse: Noul radiator de căldură în roșu și negru, cu elemente în cascadă oferă aspectul aerodinamic și senzația unei mașini de curse gata să abordeze curbele celui mai dificil circuit.
  • Performanță turbo: La 8000MT/s, Kingston FURY Renegade RGB dispune de componente premium reglate manual și au fost testate în fabrică la viteză maximă pentru a asigura buna funcționare.
  • Tehnologia brevetată Kingston FURY Infrared Sync Technology™: Sincronizeaza efectele de iluminare RGB cu restul componentelor din PC, iar Kingston FURY CTRL oferă 18 efecte presetate pentru jocuri de lumini unice1.
  • Certificare Intel® XMP 3.0: Tehnologia Intel Extreme Memory Profile oferă setări avansate preoptimizate din fabrică, în ceea ceprivește timpii, vitezele și voltajul, pentru un overclock rapid și fără efort.
  • Acceptat de principalii producători de plăci de bază2: A trecut testele, pentru ca tu să fii în pole position cu placa de bază pe care ai ales-o.
  • Capacități: 2x24GB
  • Viteză: 8000 MT/s
  • Latență: CL36
  • Tensiune: 1,45 V
  • Temperatura de funcționare: între 0°C și 85°C
  • Dimensiuni: 113,35 mm x 45,8 mm x 8,26 mm

 

Pentru mai multe informații, accesați kingston.com.