IBM a anunţat astăzi că a inregistrat un număr record de 6748 de brevete în 2012 pentru invenţii care vor permite progrese fundamentale în domenii cheie, precum analytics, Big Data, cibernetică, cloud, tehnologii mobile, social networking şi software dedicat anumitor medii, precum şi soluţii pentru industriile de retail, banking, asistenţă medicală şi transport. Aceste brevete vor avansa o schimbare majoră în domeniul sistemelor de calcul, cunoscut şi sub denumirea de era sistemelor cognitive.
Acesta este cel de al 20-lea an consecutiv în care IBM s-a clasat pe prima poziţie în topul anual al beneficiarilor de brevete din SUA.
„Suntem mândri de acest criteriu de referinţă în materie de creativitate tehnologică şi ştiinţifică, care a luat naştere din angajamentul de un secol al IBM pentru cercetare şi dezvoltare”, a declarat Ginni Rometty, preşedinte şi CEO IBM. „Mai concret, recordul de patente din 2012 şi cele două decenii de leadership sunt o mărturie a miilor de inventatori geniali ai IBM – întruchipările devotamentului nostru pentru inovaţia care contează, pentru clienţii noştri, pentru compania noastră şi pentru intreaga lume”.
IBM a reuşit să atingă recordul de brevete în anul 2012 cu ajutorul a peste 8000 de inventatori IBM, din 46 de state diferite din SUA şi 35 de ţări. Inventatorii IBM din afara Statelor Unite au contribuit la aproape 30% din totalul de brevete ale companiei.
În perioada 1993-2012, inventatorii IBM au primit peste 67000 de brevete în SUA. Numărul de brevete ale companiei din anul 2012 au depăşit totalurile însumate ale Accenture, Amazon, Apple, EMC, HP, Intel. Oracle/SUN şi Symatec.
Top 10 beneficiari de brevete în 2012, SUA*:
1 IBM 6,478
2 Samsung 5,081
3 Canon 3,174
4 Sony 3,032
5 Panasonic 2,769
6 Microsoft 2,613
7 Toshiba 2,446
8 Hon Hai 2,013
9 General Electric 1,652
10 LG Electronics 1,624
* Date furnizate de IFI CLAIMS Patent Services.
Recordurile de patente din 2012 au prezentat invenţii care redefinesc modul companiilor de aplicare a tehnologiilor pentru o Planetă mai Inteligentă şi invenţii care pun bazele unei noi ere a sistemelor cognitive:
- Brevet numărul 8275803: Sistem şi metodă pentru furnizarea de răspunsuri la întrebări – Această invenţie brevetată a fost implementată în sistemul IBM Watson şi descrie o tehnică care permite unui calculator să proceseze o întrebare exprimată în limbaj uman, să o înţeleagă în detaliu şi să ofere un răspuns precis.
- Brevet numărul 8250010: Sinapsă electronică de învăţare cu tehnologie spike-timing care foloseşte elemente unipolare de comutare a memoriei – Acest brevet se referă la algoritmi şi circuite pentru a mima eficient funcţia de învăţare a sinapselor creierului şi pune bazele pentru arhitectura unui calculator non-von Neumann. IBM lucrează la un proiect de calcul cognitiv numit „Systems of Neuromorphic Adaptive Plastic Scalable Electronics (SyNAPSE)”, care îşi propune să imite abilităţile creierului de percepere, acţiune şi cunoaştere, în timp ce consumă puţină energie, fără a fi programat.
- Brevet numărul 8185480: Sistem şi metodă pentru optimizarea recunoaşterii parametrilor non-gaussieni – Acest brevet descrie tehnica de lucru şi de recunoaştere a modelelor aflate în expansiune, seturi mari de date şi informaţii complexe, precum înţelegerea de fraze rostite sau procesarea datelor provenite de la sateliţi pentru a prezice blocaje rutiere.
- Brevet numărul 8200501: Metode, sisteme şi programe pentru sintetizarea informaţiilor procedurilor medicale în bazele de date ale centrelor de asistenţă medicală – Această invenţie descrie o tehnică care permite profesoniştilor din domeniul medical să acceseze şi sa analizeze mai eficient datele medicale şi înregistrările stocate în mai multe surse de date dispersate, îmbunătăţind abilitatea de cercetare, diagnosticare şi tratament a afecţiunilor medicale.
- Brevet numărul 8291378: Model de implementare simplificată & 8332873: Exemplu de plasare a unei aplicaţii dinamice în centrele de date – Aceste invenţii brevetate descriu un Mediu Software Definit compus dintr-o platformă de modelare pentru definirea componentelor aplicaţiei cu cerinţele şi caracteristicile lor, precum şi un sistem de orchestraţie inteligent pentru a implementa, actualiza şi gestiona dinamic volumul de lucru. Invenţiile permit familiei de sisteme IBM PureSystems să utilizeze modele repetabile pentru implementarea mai rapidă şi optimizată a managementului ciclului de viaţă a volumului de lucru.
- Brevet numărul 8341441: Reducerea consumului de energie într-un mediu de cloud – Această invenţie brevetată descrie o tehnică ce permite o utilizare mai eficientă şi eficace a resurselor de cloud, reducând şi minimzând consumul de energie.
- Brevet numărul 8247261: Fabricarea de substrat subţire prin utilizarea unei tehnologii stress-induced – Acest brevet descrie o metodă low-cost pentru fabricarea unei noi clase de materiale semiconductoare flexibile, care vor permite crearea de produse ultra-subţiri, uşoare şi flexibile, care pot fi aplicate unei game largi de industrii: biomedicină, securitate, tehnică portabilă de calcul.
- Brevet numărul 8302173: Fabricarea unui dispozitiv pentru utilizatori cu un set de coduri de acces – Această invenţie oferă o metodă de a valida şi de a prelua unul sau mai multe coduri de securitate – valabil doar pentru o perioadă scurtă de timp pentru a îmbunătăţi securitatea sistemului – prin intermediul unei reţele mobile (ex: SMS) şi un canal separat criptat dintr-un server securizat, spre exemplu pentru a finaliza o tranzacţie securizată sau pentru a permite operaţiuni de logare sigure de pe dispozitivele mobile.