IBM a anunţat astazi un nou mediu de dezvoltare şi capabilităţi-ca-serviciu pentru a ajuta clienţii şi dezvoltatorii să accelereze adopţia de medii cloud hibride, care au potenţialul de a pătrunde în mediul enterprise în noua era de inovaţie. Ca parte a acestei iniţiative, IBM a investit peste 1 miliard de dolari în software pentru dezvoltarea cloud şi lansează noi capabilităţi care utilizează SoftLayer.

Prin intermediul noutăţilor prezentate astăzi, IBM adresează aceste trei probleme fundamentale pentru a ajuta la creşterea vitezei adoptării mediilor hibride de cloud.

1)      Accesul dezvoltatorilor la cloud: Potrivit Evans Data, există peste 18 milioane de dezvoltatori software în întreaga lume şi totuşi mai puţin de 25% dezvoltă în mediul cloud[1]. Deoarece industria migrează în era cloud, milioane de dezvoltatori caută să acceseze instrumentele şi serviciile care le vor permite să profite de această oportunitate emergentă.

2)      Integrarea în cadrul mediilor enterprise: Companiile vor să inoveze şi să genereze valoare de business semnificativă în noua eră a mediilor hibride de cloud, care fac conexiunea între sistemele de angajament – construite pe tehnologiile social şi mobile, unde consumatorii încheie parteneriate cu organizaţiile – şi sistemele de înregistrare unde datele şi tranzacţiile sunt procesate.

3)      Un ecosistem deschis şi o platformă pentru dezvoltare care accelerează inovaţia şi creşterea: Dezvoltatorii caută un mediu dinamic de dezvoltare aplicaţii pentru a susţine era cloud. O nouă platformă de dezvoltare trebuie să fie deschisă, flexibilă şi uşor de utilizat pentru dezvoltatorii corporate şi pentru companiile independente care doresc să creeze aplicaţii şi să se conecteze la sistemele de calcul existente.

Ca răspuns la aceste dinamici ale pieţei, IBM prezintă 3 seturi noi de capabilităţi cloud:

1)      IBM deschide portofoliul de software enterprise pentru cloud şi lansează o platformă open beta denumită BlueMix, o nouă platformă-ca-serviciu (PaaS) care combină software-ul IBM, terţe aplicaţii şi tehnologii open. BlueMix oferă DevOps în cloud – o experienţă integrată şi deschisă care scalează. Serviciile DevOps permit dezvoltatorilor să se concentreze pe furnizarea continuă de noi funcţii învăţând de la utilizatori. De asemenea, IBM  a anunţat recent un acord definitiv de achiziţie a Cloudant INC., un provider database-as-a-service care permite dezvoltatorilor să creeze rapid şi uşor aplicaţii mobile şi web de ultimă generaţie. Cloudant va extinde ofertele IBM Big Data & Analytics, Cloud Computing şi Mobile, devenind o componentă esenţială BlueMix.

2)      IBM va integra portofoliul middleware, precum WebSphere, în SoftLayer prin intermediul modelelor software predefinite pentru a extinde aplicaţiile existene pentru cloud. Cu peste 200 de aplicaţii şi modele middleware disponibile de la IBM şi de la Partenerii sai de Afaceri,  IBM Software Patterns sunt diferenţiate pentru a permite aplicaţiilor din cadrul mediului hibrid de cloud să genereze profit, oferind flexibilitate pentru a implementa aplicaţiile şi software-ul middleware on-premise şi off-premise, simplificând managementul IT hibrid.

3)      IBM continuă să investească şi să extindă serviciile care rulează pe SoftLayer, incluzând DevOps pentru a oferi capabilităţi esenţiale pentru a planifica, dezvolta, testa, implementa şi monitoriza aplicaţiile şi management de sistem–ca–serviciu, extinzând soluţiile de top în cloud. Totodată, IBM a anunţat că integrează Power Systems în infrastructura cloud SoftLayer pentru a furniza un nivel şi o infrastructură de servicii diferită de ce a fost disponibil în cloud până acum.

„IBM anunţă o nouă eră de inovaţie prin încheierea de parteneriate cu dezvoltatorii într-un mediu deschis pentru a accelera piaţa emergentă de cloud computing hibrid”, a declarat Robert LeBlanc, IBM Senior Vice President, Software & Cloud Solutions.  „Combinăm puterea ecosistemului nostru de dezvoltatori cu expertiză în domenii precum mobile, Big Data şi DevOps, pentru a construi un model scalabil care porneşte de la un singur dezvoltator, până la echipe globale. Anunţul de astăzi reprezintă o mişcare semnificativă pentru a extinde integrarea cloud cu adevărat – nu doar pe cea a datelor şi serviciilor de tranzacţionare existente, integrând o nouă clasă de aplicaţii emergente.”

IBM lansează BlueMix, redefinind dezvoltarea cloud

Acest nou mediu pentru dezvoltare de aplicaţii oferă viteza şi flexibilitatea unei platforme-ca-serviciu (PaaS) pentru a permite dezvoltatorilor să creeze mai rapid aplicaţii enterprise pentru era de cloud prin oferirea accesului la un portofoliu de software.

Această combinaţie de PaaS şi servicii, construită pe standarde deschise şi beneficiind de Cloud Foundry, permite dezvoltatorilor să evite blocajul comercianţilor în timp ce aceştia utilizează dezvoltarea aplicaţiilor şi a abilităţilor, lucru esenţial pentru construirea de cloud hibrid. IBM oferă dezvoltatorilor un mediu de cloud deschis şi flexibil conectând companiile şi dezvoltatorii „born-on-the-web” utilizând instrumentele pe care le doresc, fie dezvoltate de IBM, third-party sau tehnologii open, totul într-un mediu scalabil.

Construit pe baza a 20 de ani de angajamente şi leadership în ceea ce priveşte standardele deschise, IBM a anunţat de asemenea ca va servi ca membru fondator în cadrul Cloud Foundry Foundation. Scopul acestei fundaţii este de a crea şi dezvolta ecosisteme platform-as-a-service open source.

Ca parte a BlueMix, IBM construieşte o nouă serie de servicii de dezvoltare axate pe integrarea aplicaţiilor mobile şi web , DevOps şi data management. În plus, IBM continuă să pună la dispoziţia dezvoltatorilor aplicaţiile şi instrumentele de business (SaaS) sub formă de servicii compozabile API, precum Watson, comerţ, securitate, analiză, marketing. De exemplu, utilizând BlueMix, dezvoltatorii pot utiliza serviciile middleware pentru a construi o nouă aplicaţie de vânzări care poate oferi comercianţilor acces la informaţii privind managementul inventarului de la sistemele care înregistrează angajamentul cu clienţii.

Serviciile BlueMix DevOps oferă o experienţă integrată pentru a ajuta dezvoltatorii să accelereze timpul de pătrundere pe piaţă şi să îmbunătăţească calitatea. DevOps include servicii pentru a stoca şi pentru a gestiona codul (utilizând depozitul Git), un mediu interactiv de dezvoltare şi integrări Eclipse & Visual Studio pentru a permite dezvoltatorilor să utilizeze mediul de programare dorit. Serviciile DevOps permit planificarea agilă şi monitorizarea distribuirii sarcinilor şi colaborării între membrii echipei, precum şi implementarea aplicaţiilor de automatizare pentru a simplifica furnizarea unei noi funcţii, calitatea telefoniei mobile, precum şi monitorizarea performanţei pentru a învăţa şi repeta mai rapid. Prin integrarea în ciclul de viaţă al livrării software, serviciile DevOps ajută dezvoltatorii să parcurgă rapid distanţa de la o idee la o aplicaţie care să răspundă nevoilor utilizatorilor.

În industria de automobile, vehiculele conectate se vor baza pe o structură IT puternică, sistemele cloud devenind extrem de importante în acest domeniu. Furnizorul internaţional Continental utilizează platforma BlueMix pentru a oferi soluţii cloud conectate care vor deschide calea pentru Conducere Automatizată.

„Investiţia în IBM BlueMix abordează o problemă atât de importantă pentru Continental. Astfel, suntem capabili să ne mişcăm mai repede în cloud pentru dezvoltarea soluţiilor conectate. Industria de automobile are aceeaşi traiectorie ca şi a altor dispozitive conectate.  Vedem o mare oportunitate pentru caracteristici conexe interesante care vor transforma viitorul mobilităţii cu ajutorul platformei BlueMix, creând valoare pentru automobilişti şi creând un trafic mai sigur, mai confortabil şi mai eficient”, a declarat Brian Droessler, Vice-Preşedinte, Software & Soluţii Conectate, Continental Automotive Systems.

IBM aduce middleware în SoftLayer cu modele IBM Software

IBM introduce portofoliul său middleware în SoftLayer cu ajutorul modelelor de IBM Software Patterns. Organizaţiile pot maximiza investiţiile în aplicaţiile existente utilizând aceste modele predefinite care sunt create pentru a surprinde cât mai multe etape pentru implementarea şi gestionarea unei aplicaţii.

Modelele software ale IBM sunt portabile între mediile on-premise şi cele off-premise, oferind flexibilitate pentru a implementa aplicaţii şi pentru a satisface cerinţele dinamice de business. Disponibil prin intermediul PureApplication Service pe SoftLayer beta, IBM Software Patterns deschide noi posibilităţi pentru simplificarea proceselor IT precum DevOps. Echipele IT pot crea rapid medii off-premise în cloud pentru a finaliza sarcinile precum testarea aplicaţiei şi asigurarea calităţii, apoi aplicaţiile sunt transferate în mediul de producţie on-premise. În plus, dezvoltatorii pot crea propriile modele – creând o singură dată aplicaţia şi implementând-o on-premise sau off-premise – utilizând instrumentele şi serviciile IBM, sau pot selecta din cele peste 200 de Software Patterns oferite de IBM şi Partenerii de Afaceri IBM – de la aplicaţii ERP/CRM şi Business Intelligence clasice la cele web sau mobile.

De exemplu, Vânzătorul Independent de Software (ISV) Exigen Insurance Solutions a creat un model de aplicaţie pentru industria de asigurări utilizând modelul middleware IBM Web Application. Cu PureApplication Service pe SoftLayer, Exigen se poate adresa noilor segemente de piaţă oferind clienţilor posibilitatea de a dezvolta şi de a rula sisteme de bază Exigen în mediul de cloud hibrid ceea ce va optimiza costurile clienţilor.

Servicii suplimentare care rulează pe SoftLayer

IBM a creat SoftLayer ca fundament al portofoliului de cloud al companiei. Pornind de la anunţul recent al companiei în ceea ce priveşte investiţia de 1.2 miliarde de dolari pentru a extinde reţeaua globală SoftLayer cu noi centre de date în întreaga lume, IBM anunţă noi servicii adiţionale de cloud SoftLayer.

IBM Systems Management as a Service – IBM se adresează nevoilor critice ale operaţiunilor IT prin extinderea soluţiilor de management  de top în cloud. Construit pe decenii de experienţă în ceea ce priveşte cele mai scalabile sisteme IT din lume, IBM prezintă un set complet de soluţii de management IT. Cu doar câteva click-uri, specialiştii din domeniul IT pot testa şi achiziţiona soluţii management-as-a-service care oferă perspective imediate. Cu aceste noi soluţii, IBM oferă specialiştilor din domeniul IT abilitatea de a optimiza modul în care gestionează sarcinile de lucru mixte – atât în cloud, cât şi on-premise – împreună cu dispozitivele şi aplicaţiile de business ale oricărei ogranizaţii. Noile oferte sunt disponibile atât ca serviciu găzduit pe IBM SoftLayer, cât şi ca software instalat on-premise, oferind clienţilor implementarea şi alegerea managementului şi a flexibilităţii.

Power pe SoftLayer – Începând cu trimestrul următor, primul serviciu SoftLayer construit pe Power Systems va fi reprezentat de soluţiile IBM Watson, urmat de oferte suplimentare pe baza avantajelor de optimizare a datelor şi a performanţei de analiză a Power Systems. Setul preliminar de oferte include:

–          Soluţii Watson – include Watson Discovery Advisor, Watson Engagement Advisor şi Watson Development Cloud, o platformă ca serviciu care conţine tehnologia, instrumentele, SDKs şi APIs care permit terţilor să proiecteze, sa dezvolte şi sa implementeze aplicaţii cognitive.

–          Software-as-a-Service – include o gamă largă de servicii de date optimizate pe Power Systems, incluzând şi soluţiile IBM DB2 BLU şi IBM Cognos.

–          Infrastructure-as-a-service – Power Systems va fi oferit clienţilor ca o platformă de infrastructură la cerere.

IBM Platform Computing Cloud Service on Softlayer – De asemenea, IBM a anunţat software Platform LSF şi Platform Symphony livrat ca serviciu pentru sarcini de lucru tehnice şi analize care rulează pe SoftLayer.