IBM consideră Big Data drept cea mai nouă și mai valoroasă resursă pentru o organizație. Având acces la o mare bază de informații și fiind capabile de o analiză eficientă a acestora, organizațiile pot transforma o amenințare într-o oportunitate. Spre exemplu, o companie poate înțelege mult mai bine comportamentul clienților în urma analizei obiceiurilor de achiziționare și preferințele acestora, informații la care are acces prin intermediul acestor sisteme de date. În aceste condiții, IBM investește bugete impresionante în sisteme de analize ale datelor, în software, research și hardware, pentru a oferi răspunsuri nevoilor clienților săi, dezvoltându-și un portofoliu vast de astfel de soluții.
Înțelegând că această analiză reprezintă cheia succesului în secolul XXI, pe o piață atât de competitivă, IBM colaborează cu universități din întreaga lume pentru a dezvolta interesul și competențele studenților în acest domeniu. Astfel, a luat ființă IBM’s Academic Initiative, prin care IBM devine partener academic pentru sprijinul studenților. Pe lângă donațiile importante, IBM oferă acces la ultimele progrese în materie de tehnologie analitică, soluții software. Dintre universitățile partenere, amintim: Fordham, Yale School of Management, University of Connecticut, Northwestern University, Michigan State University, University of Rochester, DePaul University, Auburn University, University of West Scotland, Indian Institute of Management Calcutta, Xi’an Jiao Tong University, University of Ulster, IAE Aix-en-Provence, EDC business school in France, Ottawa University Telfer School of Management.