IBM a anunţat că va oferi Partenerilor săi de Afaceri din întreaga lume o finanţare în valoare de 4 miliarde de dolari pentru clienţii calificaţi în obţinerea unui credit pe o perioadă de 12 luni. Această finanţare, realizată prin intermediul IBM Global Financing, poate facilita obţinerea de credite mai uşor şi mai accesibil pentru a permite ecosistemului de parteneri globali al IBM şi clienţilor acestora să achizitioneze tehnologii avansate, precum sisteme cloud, analytics sau PureSystems. Totodată, IBM a lansat o aplicaţie pentru dispozitivele mobile care reprezintă un alt pas în simplificarea modului în care Partenerii de Afaceri IBM pot aplica pentru o finanţare sigură pentru clienţii lor în câteva minute de pe orice dispozitiv mobil, oricând şi oriunde.

Aplicaţia mobilă va fi disponibilă în Statele Unite luna aceasta şi va fi lansată la nivel global, începând cu China, din ianuarie 2013.

Anunţul IBM adresează nevoia de capital prin furnizarea bazei corespunzatoare şi resurselor necesare pentru a sprijini companiile din întreaga lume în concretizarea ideilor de afaceri. Acest angajament financiar în valoare de 4 miliarde de dolari pentru ecosistemul global IBM este conceput pentru a elimina numeroase bariere de cost cu care companiile se confruntă în prezent. IBM Global Financing oferă pachete de leasing simple, flexibile şi de împrumut, începând de la 0% timp de 12 luni, oferind posibilitatea companiilor să-şi achiziţioneze tehnologia şi serviciile necesare de la IBM şi acelea dezvoltate de Partenerii de Afaceri IBM, în timp ce îşi gestionează mai eficient lichidităţile.

Tehnologii avansate, precum cloud sau analytics, devin din ce în ce mai răspândite. Fie că este vorba despre un spital care are nevoie de o soluţie pentru a explora un volum mare de date cu scopul de a identifica un tratament eficient pentru un pacient sau de un retailer care caută tipologii individuale de clienţi pentru vânzări viitoare prin analizarea modelelor de cumpărare, sistemele de analiză ajută instituţiile să descopere perspectivele necesare. De fapt, un studiu recent la nivel global realizat de Universitatea din Oxford şi IBM pe 1144 companii, a arătat ca 63% dintre respondenţi obţin avantaj competitiv prin utilizarea sistemelor de analiză în cadrul organizaţiilor. Aceasta este o creştere de 70%, de la 37% cum se arată în studiul IBM din 2010, care a citat sistemele de analiză ca un avantaj competitiv. (3) În plus, tehnologia cloud continuă să câştige avans, deoarece companiile caută modalităţi mai eficiente şi mai economice de combatere a provocărilor de business complexe, inclusiv cu volume imense de date. Potrivit studiului IDC, cheltuielile serviciilor cloud IT public vor ajunge la aproape 100 de miliarde de dolari în 2016. (4)

Această iniţiativă are la bază finanţarea de 1 miliard de dolari pe care IBM Global Financing a pus-o la dispoziţie prin intermediul Partenerilor de Afaceri IBM pentru companiile mici şi mijlocii în 2011, care a avut ca rezultat 6800 de companii care utilizează finanţare în doar 12 luni, faţă de 18 cât se preconizau iniţial. În particular, întreprinderile mici au prezentat o deschidere neaşteptat de mare faţă de noua tehnologie, inclusv faţă de serviciile de analytics, cloud şi infrastructură avansată. Mii de întreprinderi mici şi mijlocii se bucură deja de beneficiile finanţării de 1 miliard de dolari pusă la dispoziţie clienţilor în ultimul an.

 Perspectiva comercianţilor triplează vânzările online cu serviciile analytics

Compania Bishop, cu 15 angajaţi având sediul în Whittier, California este un distribuitor de instrumente şi echipamente pentru peisagişti, cu numeroşi  retaileri autorizaţi în întreaga ţară. Confruntată cu stagnarea vânzărilor online şi cu o economie mai slab dezvoltată, compania Bishop necesita crearea unei prezenţe mai pregnante în mediul online pentru a furniza o experienţă de shopping care să răspundă necesităţilor unei generaţii tinere de consumatori sofisticaţi. Cu ajutorul Partenerului de Afaceri Zobrist Consulting, Bishop a putut să obţină finanţare de la IBM Global Financing în numai câteva minute. Retailerul online a fost capabil să creeze un site care a devenit „motorul” dezvoltării companiei. Bishop a implementat o platformă de Smarter Commerce, permiţând directorilor de marketing să promoveze şi sa comercializeze produse cheie, în timp ce pot răspunde rapid la tendinţele schimbătoare ale pieţei. Site-ul companiei Bishop este acum o destinaţie „go-to” pentru o linie extinsă de produse profesionale peisagistice. De la lansarea site-ului, vânzările online ale companiei Bishop au crescut cu 200%; 75% din această creştere este reprezentată de conversia clienţilor de la comenzile telefonice, la cele electronice şi 25% este constituită din clienţi noi.

Retailer de decoraţiuni casnice de lux creşte performanţa afacerii cu IBM Global Financing

Gracious Home este un retailer de decoraţiuni casnice de lux, cu peste 300 de angajaţi în New York. Cum afacerea retailerului era în expansiune, acesta necesita extinderea infrastructurii pentru a face faţă unei creşteri „in-store” şi a unei creşteri a bazei de clienţi online. Cu accent pe sporirea eficienţei şi îmbunătăţirea performanţelor pentru a râmâne competitivi, Gracious Home avea nevoie să fie la curent cu cerinţele schimbătoare ale clienţilor. Partenerul de Afaceri IBM, VAI, împreună cu Gracious Home au profitat de opţiunile IBM Global Financing. Această finanţare a făcut posibilă implementarea unui sistem analytics IBM/VAI de către Partenerul de Afaceri, pentru ca Gracious Home să înţeleagă mai bine ce produse sunt cel mai frecevent cumpărate, pentru a identifica tendinţe şi pentru a creşte vânzările şi profitabilitatea.

„Identificarea de capital pentru o afacere sau o idee nouă este aproape întotdeauna o provocare”, a declarat Mark Hennessy, GM, IBM Global Business Partners & Midmarket. „Ca rezultat, diferenţa dintre o viziune promiţătoare şi o realitate de business pare să fie o prăpastie de netrecut. Prin acest efort, IBM îşi propune să ofere baza corespunzatoare şi resursele potrivite ecosistemului nostru global de parteneri şi clienţi pentru a ne asigura că, companiile de afaceri, mici şi mari, au acces la tehnologiile potrivite pentru a avea succes.”

Această finanţare va fi disponibilă prin intermediul Partenerilor de Afaceri IBM, inclusiv managed service providers, resellers, ISVs, SIs şi distribuitori, din peste 50 de ţări. În plus, IBM Global Financing poate ajuta Partenerii de Afaceri calificaţi pentru obţinerea unui credit să extindă afacerea prin furnizarea de capital de lucru pentru achiziţiile IT şi să îmbunătăţească lichidităţile prin oferirea de finanţare pentru conturile de creanţe. Partenerii de Afaceri IBM pot afla mai multe despre finanţare, aici.

Pentru mai multe informaţii despre IBM Global Financing, vă rugăm accesaţi: http://www.ibm.com/midmarket/ro/ro/finances.html

Pentru mai multe informaţii despre reţeaua de Parteneri de Afaceri IBM, vă rugăm accesaţi: http://www-304.ibm.com/partnerworld/wps/servlet/ContentHandler/pw_home_pub_index

Ofertele IBM Global Financing sunt disponibile prin intermediul IBM Credit LLC şi alte filiale şi divizii din întreaga lume pentru clienţii care se califică din mediul privat şi guvernamental. Evaluarea şi disponibilitatea iau în calcul aprecierea nivelului de îndatorare al clientului, condiţiile financiare, tipul ofertei.

  1. Sursa: http://www.economist.com/blogs/dailychart/2011/10/personal-technology
  2. Sursa: „China Mobile 50k survey”; Morgan Stanley Research.
  3. Sursa: „Analytics: The real-world use of Big Data, How innovative enterprises extract value from uncertain data” este bazat pe sondajul global la care au participat 1,444 de profesionişti din domeniul afacerilor şi IT din 96 de ţări şi 26 de industrii. Acest raport global este realizat de IBM împreună cu Said Business School din cadrul Universităţii Oxford.
  4. Sursa: IDC Worldwide and Regional Public IT Cloud Services 2012-2016 Forecast