Pe data de 1 mai încep înscrierile la o nouă ediție a programului Seeds for the Future, organizat de compania Huawei. Ediția de anul acesta aduce câteva schimbări: programul se va derula în premieră la nivel european și va reuni la Roma studenți din mai multe țări. Indiferent de domeniul de studiu, tinerii pasionați de domeniul IT&C se pot înscrie aici.
Seeds for the Future este unul dintre cele mai importante programe de responsabilitate socială corporativă derulate de Huawei la nivel global. Totodată, este și cel mai vechi program de CSR al companiei, prima ediție având loc în 2008. În România, Seeds for the Future se derulează din anul 2014.
Pentru a putea participa la program, cei care se înscriu vor trebui să treacă prin mai multe etape. Întâi vor fi selectați pe baza documentelor pe care le vor trimite alături de formularul de înscriere; pe toate le pot încărca online, aici. Apoi, cei care vor trece de etapa inițială de selecție, vor susține interviuri online în limba engleză, iar la finalul acestora echipa de organizare a programului va selecta candidații care vor avea oportunitatea de a merge la Roma și de a participa la Programul din acest an.
De pe 1 până pe 5 iulie, inclusiv, cursanții vor lua parte la ateliere despre industria IT&C – inteligență artificială, tehnologia 5G, cloud computing – sau energie verde. De asemenea, vor asista și la prezentări interactive, destinate dezvoltării aptitudinilor de public speaking, leadership, lucru în echipă și gândire strategică.
În România, programul Seeds for the Future a contribuit, până acum, la formarea a peste 300 de studenți pasionați de domeniul IT&C, care au avut astfel ocazia de a învăța, de a-și perfecționa abilitățile tehnice și de a dobândi experiență de lucru și relaționare în companii internaționale și medii multiculturale.
Până acum au participat la program peste 18.000 de studenți din 141 de țări. Încă de la începuturile sale, Seeds for the Future s-a bucurat de susținerea unui număr mare de universități din întreaga lume.
Calendarul ediției din 2024 este următorul:
- Perioada de înscriere: 01 – 31 mai
- Interviuri: 03 – 05 iunie
- Evaluare: 06 – 09 iunie
- Anunțarea studenților selectați pentru a merge la Roma: 10 iunie
Programul se va încheia pe 5 iulie 2024, odată cu etapa din Roma.
Compania Huawei încurajează și sprijină dezvoltarea profesională a tinerilor talentați și pasionați de IT&C. Seeds for the Future este o inițiativă pusă în mișcare de dorința de a crea un cadru interdisciplinar și de a deschide un dialog internațional care să ajute la promovarea unui ecosistem vibrant pentru învățare și dezvoltare colaborativă, în care un viitor mai bun modelat prin tehnologie să fie principalul obiectiv.