HP a prezentat două noi servere four-socket HP ProLiant Generation 8 (Gen8) care facilitează mutarea clienților în mediul cloud și oferă mai multă putere de operare într-un spațiu redus și recuperarea investițiilor în numai trei luni.(1)
Serverele HP ProLiant BL660c și DL560 Gen8, primele servere four-socket din industrie care încorporează arhitectura HP ProActive Insight, reduc semnificativ timpul dedicat mentenanței printr-un grad ridicat de automatizare și monitorizare continuă a sănătații sistemului, ajutând personalul IT să economisească peste 30 de zile pe an din timpul de administrare.(2)
Clienții virtualizează constant aplicațiile cu regim de operare intensiv pentru a obține un grad mai mare de utilizare și eficiență și pentru a ușura mutarea în medii cloud de tip privat și hibrid. Mulți clienți și-au virtualizat infrastructura de bază și încărcările de lucru mai mici, însă încărcările de lucru mai complexe încă reprezintă o provocare. Clienții se confruntă deseori cu blocaje de performanță, restricții referitoare la consumul de energie electrică și amprenta centrului de date și memorie insuficientă, probleme asociate serverelor two-socket tradiționale.
Având o rată de consolidare a serverului de trei la unu(3) și o amprentă redusă în centrul de date, serverul HP ProLiant BL660c Gen8 oferă densitate four-socket la jumătate din mărimea serverelor din generația precedentă(4) și reduce costurile totale de proprietate (CTP) cu până la 30%.(5)
În plus, HP ProLiant BL660c Gen8 este un server four-socket de tip 2U care ocupă foarte puțin spațiu, fără compromisuri la nivel de performanță, scalabilitate și expansiune.
Noile servere Gen8 HP ProLiant BL660c și HP ProLiant DL560 au fost proiectate pentru a asigura o performanță mai bună pentru medii complexe și virtualizate, astfel încât clienții să aibă acces mai rapid la date, să-și optimizeze sistemul pentru încărcări de lucru mai performante și să adauge mai multe mașini virtuale pe un sever. Noile servere livrează:
- Performanță de stocare îmbunătățită cu prima tehnologie integrată de stocare PCIe 3.0 (6), care asigură de două ori mai multă lățime de bandă input/output(7) și o performanță de până la de șase ori mai rapidă decât generațiile precedente.(8)
- Mai mult suport pentru mașinile virtuale printr-un design de memorie cu o densitate de cinci ori mai mare decât ofertele competitorilor(9) și care livrează o latență mai scăzută decât cea a generațiilor precedente.(10)
- Performanță a memoriei cu până la 50% mai ridicată decât ofertele competitorilor, ceea ce permite o consolidare mai bună a aplicațiilor virtuale pe mai puține servere.
Noile servere echilibrează parametrii economici și de densitate ai clienților, optimizând totodată performanța aplicațiilor. De exemplu, ZTE Corporation, unul dintre cei mai mari vendori de telefoane inteligente din lume, voia o capacitate de producție mai mare și o mai bună adaptabilitate a centrului de date tradițional pentru a putea menține dezvoltarea rapidă a afacerii.
“Aveam nevoie să ne modernizăm centrele de date pentru a ține pasul cu dezvoltarea rapidă si pentru a asigura servicii neîntrerupte pentru clienții noștri din 140 de țări,” a spus Yu Yuan, Product Manager, ZTE Corporation —Guangdong NewStart Technology Service Ltd. “Am ales serverul HP ProLiant DL 560 Gen8 pentru că acesta oferea mai multă densitate pe mașinile virtuale pentru economii de costuri și de spațiu la un nivel de performanță mai bun, ceea ce ne-a permis să dezvoltăm o platformă pentru medii cloud private.”
Serverele HP ProLiant Gen8 redefinesc așteptările și parametrii economici ai centrului de date datorită avantajelor arhitecturii HP ProLiant Insight, care automatizează ciclul de viață al serverelor four-socket. O conexiune directă către portalul HP Insight Online accelerează rezolvarea problemelor și reducerea perioadelor neplanificate de nefuncționare. Prin auto-monitorizare, auto-diagnosticare și suport proactiv, problemele clienților sunt rezolvate cu până la 66% mai rapid.(11)
Tehnologiile avansate ale portofoliului HP ProLiant Gen8, testate în centre de date reale și construite prin integrarea a 150 de inovații de design inspirate de clienți, elimină problemele tradiționale ale serverelor care duc la avarii, perioade de nefuncționare și pierderi de date.
(1) Pe baza testelor și calculelor HP interne efectuate în februarie 2012 și obținute prin compararea serverelor HP ProLiant DL560 Gen8 cu serverele HP ProLiant DL380 G5 și G6. Recuperarea investițiilor în 2,9 luni pentru serverele HP DL560, o reducere cu 85% a cheltuielilor operaționale lunare și economii generale cu costurile totale de proprietate de 77% la 3 ani. Datorită costurilor specifice fiecărei țări, randamentul investițiilor, costurile operaționale și costurile totale de proprietate pot varia. Bazat pe teste și estimări interne HP, obținute prin compararea serverelor HP ProLiant DL380 Gen8 cu serverele HP ProLiant DL380 G5 și G6. Recuperarea investițiilor în cinci luni în cazul serverelor DL380.
(2) Măsurători interne HP pe baza timpului de administrare economisit în cazul managementului fizic al serverelor. Bazat pe estimări interne.
(3) HP BL660c Gen8 în comparație cu HP BL680c G7.
(4) Bazat pe estimări interne.
(5) HP este prima companie de pe piață care lansează servere four-socket prevăzute cu tehnologia de stocare PCle 3.0.
(6) Teste interne HP bazate pe comparația dintre versiunile PCIe 3.0 și PCIe 2.0.
(7) Teste interne HP. Noile instrumente de control Smart Array (Gen8) supuse unei comparații cu generația actuală de instrumente de control Smart Array (G7) într-o configurație RAID. Performanța variază în funcție de configurația serverului.
(8) Teste interne HP.
(9) Teste interne HP. Comparație între serverul HP ProLiant DL560 Gen8 cu procesor Intel Xeon E5-4600, care prezintă o latență locală mai scăzută și o latență generală mai scăzută la capacitatea de memorie maximă vs. serverul DL580 G7 cu procesor Intel Xeon E7-4800.
(10) Teste interne HP.
(11) Date colectate din call center-e HP bazate pe analiza evidenței evenimentelor produse pe parcursul trimestrului 4 din 2011. Problemele de hardware ale clienților care folosesc HP Insight Remote Support au fost soluționate cu 66% mai rapid decât în cazul celor care nu folosesc HP IRS, iar în 95% dintre cazuri, acestea au fost rezolvate încă de la prima încercare. Pe baza analizelor care au cuprins lunar peste 12,000 de registre de evidență din toate regiunile pe durata celui de-al 4-lea trimestru din 2011, acolo unde a fost necesară o vizită la locație sau un schimbarea unei componente.