Lenovo a anunţat numirea lui Gianfranco Lanci în funcţia de vice-preşedinte şi preşedinte al Lenovo EMEA.
Lanci, anterior CEO al Acer, va contribui la coordonarea procesului de creştere continuă şi rapidă a Lenovo în întreaga regiune. De peste doi ani, Lenovo este compania cu cea mai rapidă dezvoltare din lume. Anul trecut, Lenovo a achiziţionat MEDION în Germania pentru a susţine această evoluţie în Europa. În cadrul anunţului de astăzi, Gianfranco Lanci îşi prezintă planurile de a include Lenovo în clasamentul primilor trei furnizori de PC-uri din regiunea EMEA, până în 2013.
„Anul trecut a fost o perioadă de tulburări şi incertitudini pe piaţa PC-urilor pentru unii dintre principalii jucători, dar strategia noastră a rămas constantă în tot acest timp – aceea de a proteja şi dezvolta portofoliul THINK deţinut de Lenovo, simultan cu ofensiva pe noi pieţe, cum ar fi sectorul consumatorilor individuali”, a declarat Lanci, al cărui mandat ca preşedinte EMEA a început oficial pe 2 aprilie. „Suntem deja puternici în Rusia şi Germania în acest sector al pieţei. Strategia noastră pentru acest an este de a promova produse din gama IDEA pentru acelaşi sector în mult mai multe ţări din cadrul EMEA”.
Yuanqing Yang, preşedinte şi CEO al Lenovo, a adăugat: „În cazul Lenovo, constatăm că a început o nouă eră, numită PC-plus, în care computerul personal îşi menţine rolul central în cadrul vieţii digitale a milioane de oameni şi companii, şi în acelaşi timp, PC-ul este inima unui ecosistem de tablete, telefoane şi televizoare inteligente. În această nouă eră, noi trebuie nu doar să continuăm să ne extindem vizibilitatea comercială, ci şi să ne extindem prezenţa în rândul utilizatorilor de PC-uri şi alte dispozitive tehnologice personale. Gianfranco Lanci aduce o vastă experienţă, abilităţi de conducere şi expertiză pentru Lenovo, exact în aceste domenii. Sunt sigur că ne poate ajuta în această direcţie pentru a ne atinge obiectivele în cadrul EMEA şi în jurul lumii”.
Lanci a declarat că dezvoltarea tabletelor şi adoptarea de către publicul larg a noilor tipuri de PC-uri, precum laptopurile subţiri de tip Ultrabook, creează multe oportunităţi noi pentru Lenovo.
„EMEA este o piaţă strategică foarte importantă pentru noi. Trebuie să ne menţinem poziţia de lider în vânzări – suntem numărul unu în lume în sectorul clienţilor comerciali – şi, în acelaşi timp, trebuie să ne extindem dramatic prezenţa în sectorul consumatorilor generali şi pe IMM-uri în întreaga regiune. Acest lucru ne va ajuta să atingem ponderea de 10% în primele 10 ţări din EMEA şi astfel să ne atingem obiectivul pe termen lung, de a deveni un jucător de top trei în EMEA”.
Numirea lui Gianfranco Lanci ca preşedinte al Lenovo EMEA are loc după reorganizarea companiei, care, începând cu 2 aprilie 2012, s-a împărţit în patru zone geografice de business – EMEA, APLA (Asia Pacific/America Latină), China şi America de Nord. Reorganizarea va crea zone mai eficiente, mai dinamice şi mai concentrate, care să poata implementa strategia „Protect & Atack” a companiei în întreaga lume. Această strategie a permis Lenovo să-şi menţină amploarea business-ului de bază în China şi piaţa comercială la nivel mondial, astfel încăt să producă profituri, în timp ce investea ofensiv pentru creştere în pieţele emergente, în piaţa dispozitivelor pentru consumatori generali şi a internetului mobil.
Ca urmare a acestei strategii, Lenovo a fost producătorul de PC-uri cu cea mai rapidă creştere, devansând piaţa timp de 11 trimestre consecutive. Compania, care şi-a depăşit deja competitorii pe pieţele emergente ale PC-urilor, şi-a anunţat recent rezultatele financiare din al treilea trimestru al anului fiscal 2011-2012, având o cotă de piaţă record la nivel mondial (14%), profituri record, creşteri în aproape fiecare regiune şi segment de produse, precum şi o suită nouă şi captivantă de produse care satisfac nevoile generaţiei PC-Plus.