Trei fotografi entuziaști și consultanți foto F64 – Eugen Popa, Cătălin Scarlat şi Răzvan Tulai – au dat startul campaniei “Fotografia ca stil de viață” și-au împărtășit pasiunea și povestea lor.

Fii tu următorul pasionat de fotografie prezentat în centrul campaniei “Fotografia, ca stil de viaţă.”!

Indiferent de ocupație, de vârstă sau oricare alte criterii, pasionații de fotografie sunt invitați să trimită catre F64, portofoliile din Facebook, Flickr, Picassa, Tumblr, 500px etc. Concursul se desfasoară pe blogul F64 – mai exact in cadrul postului http://www.f64.ro/blog/2014/05/29/invitatie-catre-toti-pasionatii-de-fotografie. Inscrierea se realizează printr-un comentariu la articolul de blog, comentariu care trebuie să includă linkul catre portofoliul celui care participa. Astfel, singurul criteriu pentru a aplica este pasiunea pentru fotografie.

 “Anual interacționăm cu milioane de pasionați, dornici să împărtășească experiențe și să ne prezinte portofoliul. Dorim să le răsplătim încrederea și loialitatea, astfel că ne bucurăm să contribuim la recunoașterea și expunerea meritată. Fotografia presupune muncă, rigurozitate și talent, iar noi suntem convinși că cei care o pactică merită întreaga atenție”, a declarat Marian Alecsiu, co-fondator F64.

Pasionatul ales va fi prezentat publicului F64, printr-o campanie dedicată, ce va avea vizibilitate:

– în site-ul F64, prin branduirea acestuia;

– pe coperta și  fotografia de profil a  Facebok F64;

– într-un landing page dedicat – unde câștigatorul va prezenta echipamentul sau foto preferat;

– pe blog, printr-un interviu scris și video dedicate;

– în Magazinul F64, unde va putea susține o expoziție si o prezentare de portofoliu, la care să îşi poată invita toţi prietenii;

– în interiorul F64, deoarece va putea participa la un tur onorific;

Pe 18 august, vom desemna câştigătorul, iar pe 22 septembrie vom demara campania, care va dura până pe 30 septembrie.

“La acest moment, în România vorbim de o piață de peste 5 milioane de smartphone-uri și de 400.000 de aparate de fotografiat. Fotografia este la îndemâna oricarui pasionat iar noi suntem responsabili cu o cotă importantă din piața echipamentelor foto – video. Încurajăm dedicarea pentru lumea fotografiei și suntem dispuși să oferim întregul nostru suport, prin cadrul de expunere adecvat”,  a mai declarat Marian Alecsiu.