Google adoptă, de asemenea, o idee a celor de la Apple pentru a facilita schimbarea parolei.
Versiunea browswerului Chrome care rulează acum pe smartphone-ul dumneavoastră poate verifica dacă parolele dumneavoastră au fost sparte. Funcția accesibilă anterior pe computerele personale funcționează acum și pe Apple iPhone și dispozitivele Android Google, a declarat compania.
Funcția trimite numele de utilizator și parolele către serverele Google pentru a verifica dacă acestea au fost compromise în încălcări de date cunoscute. Google nu vă poate vedea numele de utilizator sau parolele și verifică numai dacă acestea corespund cu cele care au fost compromise.
Serviciul de verificare a parolei Google, care a fost făcut disponibil odată cu lansarea Chrome 86, funcționează numai dacă utilizați Chrome pentru a vă stoca parolele. Dar ideea este, de asemenea, încorporată în aplicații de management a parolelor furnizate de terți producători, precum 1Password, și browsere precum Mozilla Firefox, Apple Safari și Microsoft Edge.
Chrome este unul dintre lideri de piață, iar alte browsere precum Brave, Samsung Internet, Opera și Vivaldi sunt construite cu motorul open-source de browsing Chromium furnizat de Google.
Această utilizare înseamnă că Google are o influență importantă în universul web. Google se mișcă pe cât de repede posibil în competiția cu Apple iOS. Cu toate acestea, un domeniu în care Google și Apple sunt pe aceeași lungime de undă este această nouă funcție concepută pentru a facilita schimbarea parolelor. Funcția, creată de inginerii Apple, face posibil ca software-ul precum browserele sau managerii de parole să găsească adresa unui site web pentru schimbarea parolelor, iar Google îl acceptă acum în Chrome 86.
Chrome 86 pe iOS adaugă, de asemenea, suport pentru o protecție pe care Chrome pentru Android o are deja, o etapă de autentificare biometrică „touch to fill” necesară înainte ca browserul să completeze automat numele dumneavoastră de utilizator și parola într-un site web.
Noua versiune de browser adaugă dispozitivelor Android o opțiune Google numită Enhanced Safe Browsing, concepută pentru a împiedica atacurile de phishing să vă fure credențialele (numele de utilizator și parola) sau alte informații sensibile.
Dacă îl activați, acesta va trimite date de navigare în timp real către Google, dacă sunteți conectat. Acest lucru permite Google să surprindă atacuri rapide care ar putea lipsi din lista Chrome a site-urilor web blocate, actualizată la fiecare 30 de minute. De asemenea, permite Google să verifice dacă există probleme de securitate legate de alte servicii precum Gmail și Google Workspace, noul nume pentru instrumentele de productivitate G Suite de la Google.
Sursa: CNet