Team Envy, Virtus.pro, Ninjas in Pyjamas (NiP), Natus Vincere (Na’Vi), Fnatic și Team SoloMid (TSM) sunt echipele de top ce vor juca în sezonul inaugural PGL CS:GO Championship Series.

Cele șase organizații au dat curs invitației de a participa la cel mai mare turneu de sporturi electronice organizat vreodată în România.

Între 17 martie  și 26 aprilie, PGL CS:GO Championship Series va aduna într-un singur campionat cele mai bune opt echipe din lume, (6 invitate și 2 selectate prin calificări), din care doar patru vor ajunge să lupte în Sala Polivalentă din București pentru titlul de campioni, în cadrul festivalului digital DreamHack Bucharest 2015.

Valoarea totală a premiilor este de 110.000 USD, distribuite astfel:

Faza grupelor – 17.000 USD

Turneul Last Chance – 8.000 USD

Finala Sezonului – 75.000 USD

De asemenea, cele 4 echipe care se vor califica în finala de la DreamHack Bucharest 2015 vor beneficia fiecare de un buget de călătorie de 2.500 de USD.