-
Compania a înregistrat o reducere a veniturilor și a profitului net, pe fondul decalării unor proiecte și amânării deciziilor de investiții de către unii clienți.
-
De asemenea, reevaluarea deținerilor în dolari SUA (USD), în contextul scăderii cursului valutar RON-USD, a avut un impact semnificativ asupra rezultatului financiar.
-
Cu toate acestea, conducerea Arctic Stream își menține optimismul cu privire la îndeplinirea obiectivelor asumate în Bugetul de Venituri (BVC) pentru 2025.
Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul AST, a încheiat T1 2025, cu o diminuare de 49% a veniturilor, generată, în principal, de decalarea unor proiecte și de amânarea deciziilor de investiții de către unii clienți.
Astfel, veniturile s-au redus de la 29,63 milioane de lei (5,81 milioane de euro), în T1 2024, la 15,48 milioane de lei (3,03 milioane de euro), în T1 2025. O evoluție similară au avut și cheltuielile: minus 44% în primele trei luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut.
Trimestrul dificil s-a cunoscut și la nivelul profitului operațional, în scădere cu 114% față de T1 2024, dar și în privința rezultatului financiar. Dacă, la finele anului trecut, Arctic Stream avea un rezultat financiar de 2,53 milioane de lei, la finele primului trimestru din 2025, a înregistrat o pierdere de peste 0,8 milioane lei.