Într-o lume care este tot mai conectată și interdependentă, se întâmplă des ca decidenții din companii să simtă că sunt literalmente atacați cu date, pe care nu reușesc însă să le valorifice la adevăratul lor potențial. Insight-urile potrivite reprezintă baza excelențelei operaționale, asigurând un avantaj competitiv semnificativ și conducând la succesul businessului.
Noile tendințe și inovațiile de Business Intelligence (BI) depășesc soluțiile complexe de analiză ale seturilor mari de date pentru a le oferi utilizatorilor altfel de soluții și servicii cu potențial de transformare. Plaut Consulting Romania, o companie cu peste 10 ani de experiență în consultanță de management și IT și partenerul local al gigantului de soluții BI Qlik, a alcătuit o listă cu cele mai importante șapte tendințe din Business Intelligence în 2014.
1. Abordarea Natural Analytics va redefini domeniul BI
Noi, oamenii, activăm acum într-o lume plină de informații extrem de complexe, cu o supraîncărcare de date din care am fost nevoiți să învățăm cum să alegem esențialul. Dar, atunci când vine vorba despre analiza datelor, este un proces pe care îl facem în mod natural. Oamenii au abilități extraordinare de a recunoaște tipare și o înclinație naturală către gândire asociativă și către a găsi sensul lucrurilor. Natural Analytics reprezintă o tehnologie și o abordare de design de BI menită să sporească și să extindă aceste abilități naturale, ajutând utilizatorii să obțină mai ușor insight-uri din date și să ia decizii, de la cele mai simple la cele mai complexe. Natural Analytics este o abordare unică QlikView și va continua să fie un factor cheie în următoarea generație de produse care va fi lansată anul acesta.
2. Datele își scot la iveală secretele
Este evident că acele organizații care își folosesc datele obținute din activitatea zilnică pentru a lua decizii au mai mult succes, în timp ce acele companii care nu o fac, își văd poziția pe piață amenințată. Dacă în mod tradițional, analiza datelor intra în atribuțiile experților cu titlu de „analist”, astăzi ea se numără tot mai des printre abilitățile unui utilizator obișnuit de business. Obiectivul celor mai de succes soluții de Business Intelligence de astăzi este să îi ofere oricărui utilizator, indiferent de abilitățile sale tehnologice, puterea de a valorifica informațiile prețioase ascunse în cantitățile vaste de date pe care le are la dispoziție pentru a lua decizii importante de business.
3. Soluțiile de Visual Data Discovery cresc în popularitate
Începând din 2013, la nivel mondial, soluțiile de visual data discovery au devenit un subiect fierbinte de discuție. Vendorii de specialitate precum QlikView s-au dezvoltat rapid, încurajați de platformele lor mai agile și intuitive, care le permit utilizatorilor să își creeze propriile metode de chestionare a datelor fără să fie nevoiți să apeleze la departamente specializate de IT. Instrumentele de visual data discovery au făcut raportarea, interogarea datelor și crearea dashboard-urilor mai ușoară, mai atractivă și mai flexibilă decât alte module BI.
4. Companiile aleg mobilitatea
Trecerea de la soluții inflexibile care emit rapoarte statice la soluții de BI orientate către utilizator se va accelera pe măsură ce mai multe organizații recunosc importanța obținerii de date pe care fiecare utilizator să își poată baza deciziile. De aceea, soluțiile de BI se adaptează modului în care lucrează oamenii, dându-le acces la informație în orice loc aceștia se află la un moment dat. Atât pentru companiile mari, cât și pentru cele mici, viteza lumii de afaceri înseamnă că soluțiile mobile de business intelligence devin utilizate în mod obișnuit, nu doar ocazional. Utilizatorii de business își doresc să poată accesa informația în contextul fluxului natural al zilei lor, nu doar atunci când sunt fizic la birouri. Dispozitivele de tip tablet PC, de exemplu, sunt ideale pentru a susține aplicații mobile de BI și pentru a încuraja procesul colaborativ de luare a deciziilor.
5. Datele obținute din social media devin instrumente folositoare pentru business
Din ce în ce mai des, social media devine o componentă esențială a prezenței unei companii pe piață și contribuie la o comunicare mai directă și autentică cu publicurile sale. În același timp, însă, dincolo de numărul de like-uri sau de followeri pe care o companie îi câștigă pe diferite platforme de social networking, social media devine o sursă relevantă de informații cu ajutorul cărora poate măsura notorietatea sa în piață sau poate dezvălui insight-uri neașteptate referitoare la componența publicului său.
6. Trecerea către cloud
De câțiva ani, cloud-ul a fost un subiect de interes în aproape toate segmentele de software cu excepția celui de Business Intelligence. 2014 va fi, cel mai probabil, anul în care cloud-ul devine un element important al soluțiilor de BI. Schimbarea va fi determinată, pe de o parte, de maturizarea pieței internaționale de BI și, pe de altă parte, de companiile care realizează că costurile întreținerii propriei lor infrastructuri sunt ridicate în comparație cu o soluție cloud. Pentru că resursele BI sunt limitate, companiile ar prefera ca oamenii lor să petreacă timp explorând datele, testând ideile inovatoare și scoțând în evidență insight-uri de business în loc să fie blocați cu activități de întreținere a infrastructurii și modernizare a software-ului.
7. Big Data, la dimensiuni controlabile pentru utilizatori
Adevărul este că organizațiile au nevoie de ajutor în a-și valorifica cantitățile imense de date pe care le dețin, indiferent de platformele pe care sunt stocate acestea. Cele mai multe soluții de BI se concentrează pe procesarea Big Data mai degrabă decât pe distribuirea lor în formatul și mărimea potrivite pentru utilizatorii de busines. În 2014, companiile de succes vor fi acelea care le pot oferi utilizatorilor instrumentele tehnologice care îi vor face să simtă că pot controla cantitățile foarte mari de date cu aceeași ușurință cu care s-ar descurca cu volume mai mici.