Schimbarea obiceiurilor de utilizare a Internetului, faptul ca oamenii se bazeaza prea mult pe dispozitivele mobile si o atitudine blazata fata de securitatea dispozitivelor – acestea sunt concluziile celui mai recent Kaspersky Cybersecurity Index. Raportul reuneste o serie de indicatori creati cu scopul de a reflecta schimbarile in comportamentul utilizatorilor de Internet si riscurile la care se expun. In prima jumatate a anului 2017, raportul arata ca dispozitivele mobile au tot mai multi utilizatori, persoanele in varsta sunt mai expuse la incidente online, iar numarul utilizatorilor afectati, care sunt protejati de solutii de securitate, a scazut.
Kaspersky Cybersecurity Index este bazat pe rezultatele unor chestionare online adresate utilizatorilor de Internet din intreaga lume, efectuate de doua ori pe an de Kaspersky Lab. In prima jumatate a anului 2017, la chestionar au participat 21.081 de utilizatori din 32 de tari, cu varste incepand de la 16 ani.
Cercetarea a scos la iveala faptul ca utlizatorii moderni folosesc din ce in ce mai rar computerele pentru activitatile lor online si prefera, in schimb, dispozitivele mobile. De exemplu, cand vine vorba despre e-mail, 78% dintre utilizatori isi acceseaza contul de e-mail de pe computer, comparativ cu 87%, cu sase luni inainte. De asemenea, 67% fac acest lucru de pe dispozitivele mobile, procent care a crescut de la 59%, in prima jumatate a anului 2016. Proportia utilizatorilor care folosesc dispozitivele mobile pentru cumparaturi online a crescut la 50%, de la 41%, cu sase luni inainte, in timp ce procentul utilizatorilor care fac cumparaturi online de pe computer a scazut de la 80%, la 75%. Aceasta tendinta este valabila pentru majoritatea activitatilor online monitorizate in Index.
In plus, pentru prima data in cativa ani, numarul mediu de dispozitive dintr-o locuinta a manifestat o usoara scadere, in mare parte datorata reducerii numarului de computere per locuinta. Astazi o locuinta are, in medie, 6,2 dispozitive conectate la Internet, comparativ cu 6,3, in a doua jumatate a anului 2016.
In acelasi timp, proportia utilizatorilor protejati a inregistrat o scadere. Daca la sfarsitul anului 2016, doar 39% dintre respondenti nu isi protejasera dispozitivele, acum 41% dintre utilizatori recunosc ca nu folosesc nicio solutie de protectie. Acest lucru ar putea avea legatura cu faptul ca utilizatorii folosesc din ce in ce mai mult dispozitive mobile, pe care cel mai adesea le lasa neprotejate, spre deosebire de computere. Tendinta este una periculoasa: si prin folosirea dispozitivelor mobile utilizatorii se expun riscurilor, iar cu cat le folosesc mai mult in activitati online, cu atat riscul este mai mare.
De la inceputul anului 2017, baza de date a Kaspersky Lab a inregistrat peste 20 de milioane de obiecte malware care tinteau dispozitive Android. Astazi, utilizatorii Android au de-a face cu programe ransomware care cripteaza datele de pe telefon, cerand rascumparare, cu malware care urmareste sa fure bani prin intermediul aplicatiilor de mobile banking sau cu pagini web de phishing care vor sa obtina acces ilicit la conturile utilizatorului, de exemplu de pe retelele de socializare.
Prin urmare, in perioada analizata, unul din patru (27%) respondenti a spus ca a cazut victima infractiunilor cibernetice, pe un anumit dispozitiv. Desi procentul mediu al acestor utilizatori afectati a scazut in primele 6 luni ale anului, scaderea a aparut numai in randul respondentilor care au solutii de securitate instalate pe dispozitivele lor.
Utilizatorii de peste 55 de ani s-au confruntat cu riscuri mai mari in prima jumatate a anului 2017. Daca in cea de-a doua jumatate a anului 2016 doar 12% dintre acesti utilizatori au raportat ca s-au confruntat cu o amenintare in mediul online, in prima jumatate a anului procentul a crescut la 19%, cei mai multi dintre ei spunand ca au intalnit o varianta de malware.
”Indiferent de varsta si de ocupatia utilizatorilor, viata lor digitala se muta din ce in ce mai mult pe dispozitive mobile, oamenii incredintandu-le secretele lor, fisierele, informatiile confidentiale sau banii”, spune Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab. ”Este, prin urmare, obligatoriu ca smartphone-urile moderne si tabletele sa fie protejate, la fel cum sunt computerele noastre. In afara de protectia dispozitivelor, oamenii trebuie sa aiba grija de ei si sa-si ajute prietenii si membrii familiei sa utilizeze Internetul in siguranta, pentru a reduce riscurile la care sunt expusi. ”
Ca raspuns la aceste amenintari si pentru a ajuta oamenii sa-si protejeze dispozitivele mobile si pe ale celor dragi de infractiunile cibernetice, Kaspersky Lab a dezvoltat Kaspersky Internet Security for Android. Acesta protejeaza smartphone-urile si tabletele de aplicatii si site-uri periculoase, asigura confidentialitatea datelor utilizatorului datorita filtrelor pentru apeluri si mesaje text, iar o caracteristica anti-furt protejeaza datele utilizatorului, in cazul in care dispozitivul este pierdut sau furat.
Mai multe informatii despre Kaspersky Cybersecurity Index si despre comportamentul utilizatorilor in mediul online, in functie de tara, varsta sau sex sunt disponibile aici; http://index.kaspersky.com.