Acum 20 de ani, Irina Socol şi Alexandru Rădăşanu puneau fundaţiile companiei care a devenit azi liderul industriei locale de software şi un nume recunoscut pe 19 pieţe din lume: SIVECO Romania. Era o perioada când cuvinte precum IT&C, internet, site, browser de-abia îşi făceau loc în vocabularul nostru.
Despre cele peste 3.500 de proiecte derulate în aceste două decenii şi despre echipa care a pornit la drum cu doi angajaţi şi a ajuns acum la 1.300, aflăm de la Irina Socol, preşedinte şi director general SIVECO Romania.
Vă gândeaţi în 1992 că veţi ajunge să faceţi istorie în IT?
Irina Socol: Nu ne gândeam neapărat la asta… Ştiam, oricum, că succesul nu poate veni imediat. În IT, proiectele se construiesc greu, cer timp, dedicare, expertiză, specialişti excepţionali, o cunoaştere temeinică a cerinţelor pieţei. Şi multă răbdare.
Am muncit mult în aceşti 20 de ani şi pot spune,fără modestie, că proiectele noastre de eLearning, eAgriculture, eHealth, eCustoms au schimbat mentalităţi şi au ajutat destine umane să-si croiască un drum mai bun – de la copiii cărora le-am oferit un proces de învăţare eficient şi interactiv şi profesorii cărora le-am uşurat munca de predare, până la fermierii cărora le-am simplificat accesul la subvenţii europene, sau la medicii cărora le-am pus la dispoziţie ajutorul tehnologiei.
Noi realizăm soluţii informatice pentru progresul comunităţilor şi al naţiunilor, adică, practic, asigurăm accesul la progres.
Dacă ar fi să întocmiţi un „TOP 3” al marilor proiecte realizate de firma condusă de dumneavoastră, care ar fi acestea?
Irina Socol: Numai 3? Mi-e teamă că e imposibil să aleg din cele peste 3500 de proiecte! Eu le consider pe toate foarte importante pentru că fiecărui client i-am livrat soluţia de care avea nevoie, cu profesionalism şi implicare.
Avem astăzi proiecte de informatizare în 19 ţări de pe 3 continente şi suntem una din puţinele firme europene exportatoare de soluţii educaţionale.
Dacă ne gândim la proiectele de mare anvergură, unul din cele mai mari programe derulate de noi este Sistemul Educaţional Informatizat (SEI). SEI înseamnă un model de succes în informatizarea educaţiei. Şi o spun numeroasele recunoaşteri internaţionale primite din 2011 încoace. SEI înseamnă peste 15 milioane de beneficiari la nivel naţional şi internaţional, 36.000 de momente interactive de învăţare, 140.000 de profesori instruiţi, 15.000 de laboratoare informatizate, 192.000 de calculatoare, 1.600.000 de candidaţi la Bacalaureat repartizaţi în perioada 2004-2011, 494.260 de participanţi la examenul de titularizare repartizaţi în perioada 2003-2011, 2.193.200 elevi repartizaţi în licee între anii 2001-2011.
Experienţa noastră în domeniul eAgriculture s-a concretizat în dezvoltarea proiectului de informatizare pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA).
Proiectul APIA este unul extrem de complex, cu rezultate extraordinare: 4 miliarde de euro absorbiţi în perioada 2007-2011 prin utilizarea Sistemului Integrat de Administrare şi Control. Practic, este cel mai mare grad de absorbţie al fondurilor europene. Este un câştig imens atât pentru cei peste 1 milion de femieri, dar şi pentru ţara noastră care este deseori criticată în privinţa absorbţiei banilor europeni puşi la dispoziţie.
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este un alt proiect la fel de valoros şi complex. SIUI generează zilnic zeci de mii de documente în format electronic, gestionând date despre 19,5 de milioane de asiguraţi.
Şi suntem singura firmă românească care dezvoltă proiecte pentru 20 de organizaţii importante ale Uniunii Europene.
Cu ce atuuri v-aţi diferenţiat faţă de competiţie?
Irina Socol: Din fericire, în IT există o competiţie foarte puternică si pe plan local şi global. Acest lucru ne obligă să fim întotdeauna foarte buni. Nu ne permitem să stăm pe loc. Ne-am diferenţiat în piaţă cu ofertele competitive şi profesionalismul echipei, expertiza şi referinţele solide câştigate. Toate acestea sunt susţinute de expertiza dobândită în 20 de ani de activitate, faptul că suntem un jucător internaţional important, un lider regional, un jucător în domeniul business to public.
Putem spune, fără falsă modestie, că avem cei mai buni specialişti în IT, “antrenaţi” în proiecte de informatizare derulate pentru 1.400 de clienţi din toată lumea.
Expertiza, echipa, managementul, strategia de extindere internaţională – toate acestea au contribuit la câştigarea de noi contracte.
România este una dintre puţinele ţări din lume care oferă soluţii educaţionale informatizate şi ne mândrim cu faptul că SIVECO Romania este unul dintre principalii exportatori de astfel de soluţii. Suntem prezenţi în ţări de pe trei continente cu soft educaţional, know-how de formare profesională, platforme de eLearning, instrumente de management informaţional.
Care sunt planurile SIVECO pentru următorii ani?
Irina Socol: Şi mai mari decât până acum! Ne vom consolida statutul de lider IT în România şi vom cuceri aceasta poziţie şi la nivel regional. Ne îndreptăm déjà, cu paşi mari, în această direcţie, în condiţiile în care avem deja contractate importante proiecte multianuale de informatizare, în pieţele din zona Africii de Nord, Orientului Apropiat şi Mijlociu, CIS şi din Uniunea Europeană. De asemenea, urmărim extinderea proiectelor pentru organizaţii ale Comisiei Europene.
Cât din veniturile firmei estimaţi că vor fi realizate în afara Romaniei?
Irina Socol: Ne dorim ca ponderea veniturilor provenite din contractele internaţionale să ajungă la 50%. Strategia noastră de dezvoltare se bazează pe păstrarea echilibrului între sursele de venituri, ceea ce permite minimizarea riscurilor provenite din concentrarea pe anumite segmente – public sau privat, intern sau internaţional.
Irina Socol
Preşedinte şi Director General al SIVECO Romania din 1992;
Absolventă a Facultăţii de Automatică, specializarea Calculatoare de proces, 1981;
Absolventă a Academiei de Management Niedersachsen (Celle) Germania, 1993;
Expert software la Ministerul Afacerilor Externe, 1990-1992;
Expert software la Comisia Naţională pentru Informaţie şi Tehnologie, 1990;
Project Manager la Institutul de cercetări pentru tehnologia informaţiei, 1989-1990;
Inginer la Institutul de cercetări pentru automatică, 1980-1989;
Limbi străine: fluent în engleză, rusă, franceză
Stare civilă: căsătorită cu Alexandru Rădăşanu, Vicepreşedinte cercetare-devoltare SIVECO Romania.
Premii:
- „Cel mai bun antreprenor din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa” (Best antrepreneur in EMEA), la Gala anuală „Stevie Awards”, desfăşurată la New York;
- “New European Champion 2011” din partea Forumului European pentru Cercetări Antreprenoriale;
- Distincţia „Prix Europeen d’Entreprenariat Feminine 2010”, din partea reţelei wimadame.com, Parlamentul European;
- “Premiul de excelenţă Mr. RON 2010”, acordat de revista Săptămâna Financiară pentru implementarea de produse sofisticate de informatizare în afara României
- Distincţia “Vocaţia întreprinzătorului de success”, revista Balcanii şi Europa, 2008;
- Premiul “Business woman of the year”, oferit la Gala Annual Investment Awards, organizată de revista Business Review, 2007;
- “Premiul de Excelenţă în IT&C pentru întreaga carieră”, acordat de către Preşedinţia României, 2003;
- „Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler”, acordat de Preşedinţia României, 2002.