Este un fapt binecunoscut: un nivel înalt al performanței înseamnă, pentru companiile care se bucură de succes, un mix sănătos de produse, strategie, dar și de procese eficiente, bine definite și implementate, pe care le măsoară cu rigurozitate. Și atunci când vorbim despre eficiență, avem în vedere atât atingerea unor ținte propuse, cât și, mai ales, drumul parcurs pentru a le atinge.

Calea cea mai cunoscută de a măsura această eficiență este prin utilizarea indicatorilor cheie de performanță, integrați într-un sistem coerent de management al performanțelor.

Sigur, ca în orice domeniu, acești indicatori cheie (KPI) sunt folositori în măsura în care managerii și angajații sunt conștienți de implicațiile acestora și urmăresc să fie definiți corect, implementați, analizați, și, mai ales, să fie axați pe domenii și activități importante pentru companie.

Pe de altă parte, nu trebuie să absolutizăm acești KPI. Citeam recent mai multe articole și comentarii care se refereau exact la utilizarea tool-urilor de management în firmele foarte creative și avangardiste din domeniul IT. Aceste firme, dominate de oameni tehnici și creativi, par a reuși în lipsa (și în ciuda?) indicatorilor, bugetelor și planificărilor iubite de middle-managerii din companii. Să nu generalizăm însă, zona IT are suficiente arii funcționale unde KPI sunt la ei acasă: arhitectura organizațională, dezvoltarea aplicațiilor IT, securitate, managementul rețelelor și altele.

Indicatorii de performanță variază, în funcție de industrie, și fiecare companie își stabilește obiective specifice pentru aplicațiile pe care le dezvoltă și apoi se raportează la indicatorii cei mai relevanți. Astfel, pe de o parte, important este ca la nivel strategic să fie setate obiectivele și să se realizeze un „portret” al succesului, iar pe de altă parte, important este ca acest sistem să fie aplicat coerent și constant.

Iată, de exemplu, care sunt trei dintre cei mai populari indicatori de performanță pentru IT, conform unui top creat pe site-ul www.indicatorideperformanta.ro:

%Eficiența eliminării defectelor

%Respectarea calendarului în dezvoltarea software

%Disponibilitatea rețelei de date

Ca să dăm și un alt exemplu dintr-un domeniu similar, pentru o aplicație din domeniul eCommerce pot fi mai relevanți, printre alții, indicatori precum: % Rata de conversie, $ Valoarea medie a unei comenzi (VMC), % Rata de finalizare a coșului de cumpărături.

L-am întrebat pe domnul Adrian Brudan, Managing Director în cadrul INTEGERPERFORM Central & Eastern Europe (foto), cum vede managementul performanței în Romania, cu ocazia conferinței Managementul Performanței, organizată de curând: „România este, după părerea mea, într-un nivel emergent din punct de vedere al capabilităților de management al performanței, pe o scară de la 1 la 5, aș zice că este de nivelul 2+. Totuși, se poate observa un interes în creștere pentru managementul performanței, nu numai din partea companiilor multinaționale. Până la urmă, totul se reduce la nivel de buget şi de resurse, dar ține și de gradul de maturitate al companiei. Interesul variază în funcție şi de situaţia economică pentru că, în momentul în care criza a creat probleme companiilor în anii trecuţi, acestea au fost mai reticente cu proiectele noi, pe de o parte. Pe de altă parte, e discutabil pentru că alte companii tocmai din acest motiv au investit în managementul performanţei, pentru a încerca să facă lucrurile mult mai focusat, să analizeze informaţia mult mai clar, să-şi bazeze deciziile pe date şi fapte, nu pe supoziţii. Motivele pentru utilizarea managementului performanţei sunt multiple în organizaţii, dar, în general, este un domeniu nou, care are tot mai multă relevanţă şi care se dezvoltă continuu în momentul de faţă.“

Camelia Cojocaru