Spre deosebire de anii precedenţi, previziunile legate de viitor de la debutul acestui an par destul de haotice, în sensul inexistenţei unor tendinţe certe, ci doar a unora generale. Zona aplicaţiilor software pentru afaceri (ERP, CRM, BI, DM etc., etc.) nu face nici ea excepţie. Cu o deosebire: mai toate firmele care se ocupă cu studierea pieţei afirmă că drumul acestui segment şi-a „săpat deja o albie clară” către servicii.

De unde provin asemenea incertitudini? Răspunsul cel mai direct este acela că, la nivel general, trăim o epocă în care se combină două fenomene majore: acela al schimbării modelelor de afaceri şi acela al pătrunderii constante şi inexorabile a unor noi concepte pe piaţă. Mai concret, schimbarea de orientare a clienţilor finali de la instalarea de aplicaţii software la propriul sediu prin achiziţionarea de licenţe la apelarea de servicii (de tip cloud computing în principal) care să asigure aceeaşi funcţionalitate a aplicaţiilor pentru afaceri cu alt gen de costuri şi asigurare a securităţii şi continuităţii a generat o transformare disruptivă a modelelor de afaceri ale furnizorilor, care acum se văd confruntaţi cu alt gen de probleme faţă de acum câţiva ani.

Implementarea tradiţională de proiecte privitoare la un ERP, de pildă, a însemnat acumulare constantă de know-how legat de „mularea” facilităţilor oferite de soluţie pe nevoile concrete ale clientului, dar şi de lucru în mediu colaborativ cu angajaţii specializaţi ai clientului astfel încât aplicaţia (care însemna, în esenţă, instalare de licenţe) să funcţioneze optim. Adăugate la cele de mai sus, au intervenit în ultimii doi ani, şi capătă o importanţă din ce în ce mai mare, concepte de business IT precum Big Data şi BYOD (sau mobilitate). Adică nişte concepte sprijinite temeinic de tehnologie, care au darul de a schimba profund modul de a face afaceri al clientului final.

Ce spun „prezicătorii”

Iată ce spunea, în sensul celor de mai sus, una din cele mai importante firme de analiză de piaţă, IDC, la sfârşitul lui 2013: Tehnologia Big Data şi piaţa mondială de servicii va cunoaşte o rată agregată anuală de creştere (CAGR) de 27%, ajungând la nivelul de peste 32 miliarde de dolari până în 2017, adică de circa şase ori rata de creştere a pieţii globale de tehnologia informaţiei şi comunicaţii (IT&C). Şi asta în ciuda existenţei mai multor scenarii posibile de evoluţie şi a necunoscutelor multiple legate de cerere şi ofertă.

Unde apar diferenţe de evoluţie, în viziunea IDC? „Creşterea segmentelor individuale de piaţă va diferi în funcţie de adoptarea infrastructurilor de tip cloud computing, ea putând atinge rate de creştere chiar şi de 49% până în 2017,” se spune într-un comunicat emis de companie.

Anunţul a venit după ce, cu câteva săptămâni înainte, IDC îşi revizuise estimările legate de piaţa mondială de noi achiziţii software, în special din punct de vedere al aplicaţiilor pentru afaceri. Compania a coborât previziunile de creştere anuală a acestei pieţe la 4,3% de la 5,7% cum afirmase cu un an înainte. Motivul, în opinia IDC, l-ar constitui fluctuaţiile mari ale cursurilor de schimb între diferite monede, fluctuaţii care sunt de aşteptat să continue şi în anii următori, mai ales dacă se ia în considerare „jocul” economic de schimbare de poziţii între principalele forţe economice mondiale. Cu toate astea, IDC continuă să previzioneze o rată anuală medie de creştere a achiziţiilor software de circa 6% până în 2017.

Pentru aplicaţiile software de afaceri precum ERP, CRM sau SCM, compania americană previzionează o rată de creştere anuală medie apropiată de nivelul de 6%. Menţinerea unei asemenea rate provine, în opinia analiştilor IDC, de la faptul că organizaţiile încep să implementeze, mânate de nevoile de afaceri ale prezentului, aplicaţii care fie nu existau, fie nu erau necesare în trecut, cum ar fi aplicaţii comerciale în toate industriile, nu doar în ramura tradiţională a comerţului, dar şi aplicaţii mai complexe legate de facturare, optimizare a cheltuielilor şi gestiune eficientă a veniturilor, totul din nevoia de a automatiza zone de activitate care anterior erau acoperite prin aplicaţii dedicate sau prin operaţiuni manuale.

Creşterea cea mai mare (de circa 8%) este însă previzionată pentru acea zonă a aplicaţiilor software de afaceri care se referă la lucrul colaborativ. IDC se referă aici la aplicaţiile colaborative, la cele de management al datelor structurate, dar şi la cele de management al accesului la date şi al analizei acestora. Cauza unei astfel de evoluţii o reprezintă, evident, explozia generată de Internet, cea care, de altfel, va genera şi o transferare în mare măsură a aplicaţiilor instalate în firme către aplicaţii utilizate ca serviciu (de-acum celebrul termen Software as a Service – SaaS).

În plus la toate cele de mai sus, IDC estimează că ratele cele mai mari de creştere le vor înregistra economiile emergente din Asia/Pacific, America Latină şi Europa, cu un accent deosebit pe zona Europei de Est şi a Africii. Asta în condiţiile în care dinamica de creştere în zonele mature (America de Nord, Europa de Vest şi Japonia) este de aşteptat să fie negativă.

La concluzii oarecum similare ajunge şi un raport detaliat alcătuit de PricewaterhouseCoopers privitor la starea tehnologiei, intitulat „Global 100 Software Leaders” (raportul poate fi descărcat de la adresa www.pwc.com). Una din cele mai importante concluzii este aceea că: ”În viitorul previzibil, cel puţin, va exista un spectru larg de modele de livrare a aplicaţiilor software, variind de la modelul clasic de licenţiere la SaaS pur şi trecând prin abordări hibride, care generează ele însele dileme. Provocarea pentru furnizorii de aplicaţii software va fi să-şi dea seama care dintre modele li se potriveşte cel mai bine, altfel vor risca să piardă clienţi.”

Unde se va afla România?

În Europa, cel puţin deocamdată. Iar aceasta înseamnă că România va urma, chiar dacă posibil mai lent, tendinţele europene. Specializată în evoluţiile de pe piaţa europeană, cunoscuta firmă franceză de consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC) afirma, în cadrul unui comunicat de la începutul anului 2014, că piața IT europeană va rămâne dificilă în 2014 şi, posibil, în anii care vor urma . În timp ce subiecte precum cloud computing, analytics/big data, digital, mobilitate și securitate vor genera oportunități substanțiale de creștere pentru industria IT, modificările modelelor de operare și livrare – în special modelele cloud și offshore – vor avea în continuare un efect negativ asupra pieței.

După cum arată studiul PAC, piața IT este din ce în ce mai mult împărțită în două segmente principale cu dinamici contrare: în timp ce o parte din piața „tradițională” va scădea chiar mai rapid decât până acum, segmentele „inovatoare” vor genera o creștere de două cifre pentru cei ce pot să le abordeze eficient.

Având în vedere toate tendințele și noile oferte care ar trebui să redreseze piața IT – e.g. cloud computing, analytics/big data, digital, mobilitate și securitate – situația actuală a pieței pare destul de pesimistă; o anumită stagnare reiese din performanța celor mai mulți lideri tradiționali de pe piața de servicii IT, care au afișat până acum venituri constante sau chiar mai mici pentru 2013, în lume și mai ales în ceea ce privește activitatea lor din Europa.

Utilizatorii vor să cheltuiască mai puțin pentru tehnologia tradițională și sunt dispuși să investească în inovații economiile obținute. Pentru a realiza acest lucru, transformarea va fi esențială. Cloud computing-ul se va afla în centrul acestei transformări, atât privind infrastructura, cât și aplicațiile. Pe de o parte, trecerea la modele cloud (mai ales IaaS, care imbină modelul public cu cel privat în modele hibride, și SaaS) va contribui la reducerea TCO (costul total) implicat de IT, pe lângă noi îmbunătățiri în industrializare, automatizare, standardizare și offshore.

Vor duce toate cele de mai sus şi la modificări de senzaţie pe harta furnizorilor de IT? Greu de spus cu exactitate în acest moment. Una din mutările efectuate însă în ultima vreme de un nume mare de pe piaţă poate da însă de gândit multora. Este vorba de Microsoft, care, de la furnizorul mamut clasic de licenţe, s-a autoredenumit „furnizor de dispozitive şi servicii”. Asta însemnând, printre altele, promovarea intensă a propriei platforme de cloud public, Azure, ca soluţie pentru mediul de afaceri, dar şi „împingerea” soluţiei tradiţionale Office în zona de servicii, sub numele de Office 365.

Cel mai probabil, din punctul meu de vedere cel puţin, de câştigat vor avea, până la urmă, doar cei care reuşesc să se adapteze şi, probabil, să-şi menţină pe linia de plutire cât mai multe modele de afaceri. Piaţa media poate oferi oricând un exemplu în acest sens tuturor. Şi asta deoarece, lovită extrem de dur de criză, această piaţă e pe cale să ofere acum şi un răspuns universal valabil. Au reuşit să supravieţuiască şi probabil că vor fi câştigătorii viitorului doar acei actori care au ştiut să se menţină prezenţi în toate mediile posibile: print, online, social media, video. Într-un univers tot mai divers, cei care se încăpăţânează să meargă doar pe un singur drum bătătorit vor ajunge, până la urmă, să servească doar drept hrană la masă pentru cei care au învăţat să se adapteze.

Bogdan Marchidanu