Microsoft anunță rezultatele unui nou studiu, realizat pe un grup de 11.500 de fete și femei cu vârste cuprinse între 11 și 30 de ani, care arată că perioada în care se poate naște și stimula interesul pentru materii ca știința, tehnologia, ingineria și matematica (STEM) durează în medie 4 ani. Cercetarea Microsoft a descoperit că fetele devin interesate de materiile STEM în jurul vârstei de 11 ani și jumătate, dar interesul descrește brusc după vârsta de 15 ani.

Rezultatele studiului prefigurează și o cale de a preveni această descreștere: modele pozitive, susținerea părinților și a profesorilor, experiența practică a aplicării cunoștințelor STEM în lumea reală și convingerea că nu vor fi discriminate ca femei în acest domeniu.

Identificarea problemei

În ultimul deceniu, ocuparea forței de muncă în sectorul de tehnologie în Europa a crescut de trei ori mai repede decât media globală. Stimularea interesului fetelor pentru materiile STEM şi încurajarea urmării unei cariere în domeniu va crea nu doar o siguranță mai mare a locului de muncă pentru următoarea generație, ci poate stimula, de asemenea, economia europeană în general. Dacă numărul femeilor în domenii tehnologice l-ar egala pe cel al bărbaților, se estimează că PIB-ul anual al UE ar crește cu 9 miliarde de Euro.

Este recunoscut faptul că pentru multe fete interesul pentru materii STEM începe să scadă odată cu adolescența timpurie. Dar până acum nu a fost determinată exact vârsta la care acest lucru se întâmplă sau care sunt motivele exacte. Aceste două elemente sunt ceea ce Microsoft a încercat să stabilească în acest studiu realizat în douăsprezece țări europene ce includ Belgia, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, Rusia, Slovacia și Regatul Unit al Marii Britanii, fiind cel mai extensiv studiu realizat pe acest subiect până acum.

Sub îndrumarea profesorului Martin W Bauer, Departamentul psihologie și științe comportamentale de la London School of Economics (LSE), Microsoft a organizat focus-grupuri cu 54 de fete din nouă dintre piețe (Finlanda, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, Rusia și Marea Britanie), care au împărtășit opiniile lor despre știință, tehnologie, inginerie și matematică. Informațiile au fost folosite apoi pentru a realiza un sondaj cantitativ pe 11.500 de fete pentru a identifica vârsta exactă la care fetele renunță la implicarea în materii din sfera STEM precum și cele mai importante motive care pot duce la acest lucru.

“Un domeniu în care femeile au fost deschizătoare de drumuri a devenit în mare măsură dominat de bărbați,” observă profesorul Martin W Bauer. “Dar o parte din ce în ce mai mare a societății de azi nu numai că înțelege că atât cunoștințele umaniste cât și cele STEM sunt cruciale pentru forța de muncă, dar, de asemenea, e interesată de înlăturarea obstacolelor în calea egalității în cariere STEM. Această cercetare e importantă prin observațiile esențiale pe care le aduce asupra a ceea ce determină alegerile fetelor privind cariera și cum pot fi ele sprijinite astfel încât tot mai multe femei să ia în considerare profesii în domeniile STEM ca opțiuni viabile de carieră.”

“Orice este posibil, dar numai dacă sunt tratată în mod egal”

Cercetarea a descoperit un consens încurajator în rândul femeilor tinere: convingerea că generația lor este prima în care “bărbații și femeile vor fi cu adevărat egali în toate domeniile societății”. Cu toate acestea, doar 42 la sută dintre fete au spus că ar considera realistă o carieră în domeniile STEM. În mod paradoxal, 60 la sută au recunoscut că s-ar simți mai încrezătoare să urmeze o carieră în domenii STEM dacă ar ști că profesiile respective au deja angajați de ambele sexe.

Cercetarea relevă că nu ne putem permite să așteptăm până când fetele își decid parcursul universitar pentru a stimula interesul lor în STEM,”, a comentat Shelley McKinley, Associate General Counsel Europe, Microsoft. “Pentru a opri acest trend descrescător, colaborăm cu guverne, profesori și ONG-uri pentru a moderniza programa și a oferi acces mai bun la mentori. Vrem, de asemenea, să aratăm fetelor că pot avea o carieră creativă și plină de satisfacție profesională în tehnologie, prin programe cum ar fi taberele noastre DigiGirlz, ce încearcă să elimine stereotipurile asociate cu industria de tehnologie. Aceasta deoarece știm că atunci când încurajăm fetele să urmeze aceste discipline ne dublăm resursele pe care le avem pentru rezolvarea problemelor.”

Elementele cheie sunt încurajarea și mentoratul

Informația dobândită din această cercetare poate ajuta educatorii, factorii de decizie politică şi companiile ca Microsoft în a înțelege provocările cu care se confruntă fetele și femeile Europei când vine vorba de urmarea unui parcurs profesional în domeniile STEM și în a participa la depășirea lor.

Cercetarea a relevat cinci elemente statistic importante, care au un impact asupra interesului fetelor în discipline STEM, enumerate aici în ordinea importanței:

  1. Existența modelelor pozitive feminine în domenii STEM;
  2. Experiențe și exerciții practice în discipline STEM;
  3. Profesori care să le încurajeze să urmărească domeniul;
  4. Evidențierea aplica%