Prezent la eTravel Conference, cel mai mare eveniment național de afaceri și promovare online dedicat industriei de turism din România, Danilo Nóbrega, Head of Consolidators & Networks Customer Solutions EMEA – Amadeus IT Group a profitat de ocazie pentru a prezenta companiilor direct implicate o listă de proiecte interesante de cercetare ale companiei cu impact puternic în acest domeniu. Mai multe detalii în interviul de mai jos.

În privința investițiilor în cercetare și dezvoltare derulate de companiile de tehnologie, Amadeus este cel de-al doilea cel mai mare investitor în domeniul software-ului și al serviciilor, conform raportului European Industrial R&D Investment Scoreboard. În anul 2017, compania a investit peste 760 milioane EUR în activitățile de cercetare și dezvoltare, rezultând o valoare totală a investiției în acest domeniu de 4,8 miliarde EUR începând cu 2004.

Danilo a adus în atenția participanților tendințele identificate pentru aplicațiile cognitive în industria de turism, prezentând o serie de exemple de dezvoltări ale companiei. Cognitive Computing integrează tehnologii precum Artificial Intelligence, Machine Learning și Natural Language Processing, ajutând la dezvoltarea unei noi generații de aplicații. În acest context, CheckMyTrip este o aplicație care vă permite să vă gestionați călătoriile prin intermediul platformei Amadeus. Aplicația este disponibilă pentru descărcare pe Google Play și App Store și recent a fost adăugată ca o facilitate Alexa pentru dispozitivele Amazon Echo, unde puteți folosi comenzi vocale pentru a solicita informații despre călătoriile dumneavoastră. Dacă utilizați Alexa, spuneți ”Alexa open CheckMyTrip” pentru al încerca. ALITA (Amadeus Linguistic Intelligent Travel Assistant) este o aplicație de inteligență artificială care rulează în fundalul unei agenții de turism tradiționale. Pe baza conversației dintre agent și client, ALITA afișează automat variantele de călătorie ale clientului pe computerul agentului.

În opinia dvs., care este cea mai dificilă problemă din zilele noastre pentru industria călătoriilor?

Cred că cea mai mare provocare este aceea de a ține pasul cu toate schimbările din lume, noile tehnologii și, desigur, care se reflectă în industria călătoriilor. Eu consider că majoritatea provocărilor reprezintă oportunități, iar companiile care dețin expertiza tehnică și oamenii pentru a explora aceste oportunități vor avea șanse mai mari să reușească și să profite de aceste noi modele de afaceri care apar. În caz contrar, o modalitate foarte bună de a vă asigura că nu pierdeți nici o oportunitate este aceea de a colabora cu Amadeus. Astfel, de exemplu, există o mulțime de discuții în jurul NDC, un alt lucru ar putea fi soluțiile virtuale de interlining disponibile. Toate acestea sunt domenii pe care le vedem ca fiind oportunități și în care investim.

Ne puteți oferi mai multe informații despre aplicația CheckMyTrip și despre ALITA?

Da, aplicația CheckMyTrip este disponibilă în magazinul de aplicații pentru dispozitivele Apple sau pe platforma Google Play pentru Android, fiind gratuită pentru descărcare și utilizare. Trebuie să vă înregistrați și apoi să începeți să vă importați călătoriile și, prin urmare, aplicația gestionează toate călătoriile dumneavoastră, astfel încât să aveți o colecție de călătorii trecute și călătoriile viitoare. Aplicația vă oferă informații detaliate despre zborurile dumneavoastră, despre hotelurile pe care le aveți selectate și, în plus, vă oferă și o serie de instrumente folositoare în excursiile dumneavoastră, cum ar fi de exemplu vremea sau localizarea cafenelelor. În același timp, aplicația vă pune la dispoziție multe alte opțiuni, cum ar fi rezervarea unui transfer, rezervarea locului de parcare în aeroport, rezervări la restaurante etc. Este realmente un instrument util și puteți folosi această aplicație pentru aproape toate aspectele pe care le veți întâlni în timp ce călătoriți.

Pe lângă utilizatorii finali, cu această aplicație vizați și agențiile de turism?

Chiar dacă CheckMyTrip este o aplicație business-to-consumer (B2C), suntem o companie business-to-business (B2B). Credem că este extrem de important nu numai să lucrăm cu clienții noștri, ci și să înțelegem călătorul, beneficiarul final al serviciilor clienților noștri, astfel că pe lângă utilitatea sa ca aplicație B2C, folosim această aplicație ca pe un laborator de testare. Prin intermediul acesteia, testăm diferite caracteristici și funcționalități, iar pe acelea care funcționează bine le portăm pe aplicațiile destinate clienților noștri B2B. Acest produs este un ”whitelabel”, astfel încât orice companie poate avea, de fapt, o aplicație mobilă identică cu cea pe care o folosim, în plus putând să o eticheteze cu propriul logo și chiar să îi confere caracteristici personalizate. Acest lucru nu este posibil doar pentru public, ci și pentru agențiile de turism, corporații și alte companii.

Pe de altă parte, ALITA sau Amadeus Linguistic Intelligent Travel Assistant nu este încă un produs, este un prototip, un proiect pe care îl explorăm împreună cu agențiile care ar putea avea interes în punerea lui în practică. Astfel abordăm acest tip de noi tehnologii, le încercăm împreună cu clienții care cred că aduc valoare comercială. În prezent, discutăm cu mai multe agenții pentru a dezvolta în continuare conceptul.

Ați menționat în prezentarea dvs. că în ziua de azi 51% dintre oameni preferă să comunice prin Internet folosind mesaje text și 49% optează pentru voce, apeluri telefonice. Cum abordați această preferință pentru tehnologia de mesagerie text?

Trebuie să luăm în considerare rezultatele acestei cercetări împreună cu cele din alt studiu care arată că 70% din timpul pe care l-am petrecut pe smartphone-urile noastre este dedicat aplicațiilor de mesagerie, dialogând cu prietenii, familia, colegii noștri și așa mai departe. Pentru a rezolva problema, trebuie să înțelegem în primul rând cum funcționează acest lucru. Dacă aveți o afacere, vă puteți poziționa optând pentru aplicații cum ar fi Messenger sau WhatsApp, de exemplu. În funcție de piață, există diferite platforme de mesagerie mai relevante și care au o prezență mai puternică în respectivele medii, iar a înțelege și deschide aceste canal de comunicare și a înțelege ceea ce doresc clienții de la dumneavoastră prin acest canal trebuie să constituie o prioritate. Apoi puteți merge mai departe și puteți automatiza procesul folosind tehnologia boților, așa cum menționat anterior, astfel încât folosind înțelegerea limbajului natural și API-uri să puteți automatiza anumite procese de afaceri pentru care astăzi folosiți resurse umane. Colaborăm continuu cu clienții noștri pentru a implementa aceste tipuri de aplicații.