Divizia Allview Solar Energy, specializată în implementarea de soluții de energie verde și parte a companiei Visual Fan SA (simbol bursier ALW), anunță finalizarea cu succes și într-un termen foarte scurt, a două proiecte cheie, pentru importante companii private din România.

Primul proiect se referă la instalarea unei centrale fotovoltaice hibride, de 394,4 kWp, pe noul sediu din județul Ilfov, al unuia dintre cei mai mari distribuitori de materiale de construcții din România. Proiectul, de tip Full EPC, a constat în prestarea tuturor serviciilor de inginerie, proiectare, achiziție, montaj și punere în funcțiune, iar toate aceste etape au fost realizate în doar două luni și jumătate de la semnarea contractului.

Soluția oferită de divizia Allview Solar Energy a implicat utilizarea de panouri fotovoltaice N-Type Jinko (eficiență energetică ridicată), invertoare Growatt și Growatt Hybrid (Growatt este unul dintre cei mai mari furnizori globali de soluții fotovoltaice); unui sistem de stocare cu acumulatori de 86 kW și unui sistem de monitorizare avansat. Montajul s-a realizat pe membrană hidroizolantă cu sistem de lestare, cu orientare către est și vest.

Estimatul de energie electrică produsă în următorii 20 de ani va fi de peste 8.000 MWh, iar scăderea estimată a gazelor cu efect de seră pentru următorii 20 de ani va fi cu 4.880 tone de CO2. Centrala fotovoltaică hibridă va genera economii de aproximativ 1.500.000 euro în următorii 20 de ani, pentru compania client.

Cel de-al doilea proiect a implicat instalarea unui sistem fotovoltaic, de 347,05 kWp, pentru o companie producătoare de mobilă din județul Maramureș. Proiectul, de tip Full EPC, a constat în prestarea tuturor serviciilor de inginerie, proiectare, achiziție, montaj și punere în funcțiune, iar întregul proces a fost finalizat în doar o lună și jumătate de la semnarea contractului.

Soluția propusă de divizia Allview Solar Energy presupune folosirea de panouri fotovoltaice Allview și invertoare Growatt. Montajul a fost realizat pe acoperișul clădirii, prin utilizarea sistemelor de fixare.

În ceea ce privește beneficiile pe care proiectul le va aduce în următorii 20 de ani, se estimează o producție de energie electrică de peste 6.600 MWh și reducerea emisiilor de CO2 cu aproximativ 3.300 tone. Noul proiect va genera pentru compania privată, economii de aproximativ 1.230.000 euro în următorii 20 de ani.

Cele două proiecte marchează o etapă importantă în eforturile celor două companii client și a diviziei Allview Solar Energy, de a promova utilizarea energiei regenerabile și de a reduce amprenta de carbon. Centrala fotovoltaică în sistem hibrid va combina avantajele producției de energie verde cu cele ale stocării, oferind o soluție durabilă și eficientă pentru nevoile energetice ale companiei client.

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan, a declarat: „Suntem încântați să colaborăm cu diverse companii care îmbrățișează aceleași principii ca și grupul Visual Fan în tranziția către producția și consumul de energie verde. Indiferent de tipul proiectului, prin echipa noastră specializată, propunem cele mai potrivite soluții pentru a îndeplini cerințele fiecărui client. Implementarea acestor centrale fotovoltaice reprezintă cele mai bune exemple ale modului în care contribuim la un viitor durabil, adaptând soluțiile noastre la nevoile specifice ale fiecărei companii.”

Cu o expertiză vastă în domeniul energiei solare, divizia Allview Solar Energy a companiei Visual Fan oferă soluții complete și personalizate pentru construirea oricărui tip de centrală fotovoltaică. De la proiectare și implementare până la servicii post-implementare, cum ar fi garanție extinsă, instruire, monitorizare a sistemului și mentenanță, compania asigură performanța și durabilitatea fiecărui proiect. Compania a instalat peste 500 de sisteme fotovoltaice, dispune de stocuri permanente de panouri solare (peste 7MW) și invertoare (peste 600 de bucăți) și folosește echipamente de la furnizori de renume mondial precum Trina, Longi, Jinko, Fronius, Huawei, Growatt, K2 Germania, ABB, Eaton, Schrak, Schneider, ZeroFire și alții, pentru a răspunde oricăror cerințe și pentru a oferi soluții de top în domeniul energiei solare.

Listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, la 26 iulie 2021, Visual Fan SA urmăreşte să folosească instrumentele pieţei de capital pentru finanţarea strategiei de dezvoltare, atât pe plan intern, cât şi internaţional, având în prezent, o capitalizare bursieră de aproape 100 milioane de lei.