Noua gamă de boxe Mako pentru gaming, destinate desktopului, oferă un sunet mai amplu, bass mai profund și iluminare Razer Chroma RGB în două modele: Mako și Mako X.

Razer™, brandul lider la nivel global de lifestyle pentru gameri, a anunțat Razer Mako, o nouă gamă de boxe compacte pentru gaming, destinate desktopului. Acestea oferă un sunet mai amplu, bass mai profund și iluminare Razer Chroma® RGB pentru setupurile moderne de gaming.

Gama de boxe Mako pentru desktop le oferă gamerilor două opțiuni clare pentru un sunet mai bun la calculator: Mako, pentru cei care își doresc un sunet mai amplu, subwoofer dedicat și iluminare extinsă, și Mako X, pentru cei care preferă boxe mai compacte.

„Gama Mako răspunde nevoilor gamerilor care își doresc un sunet amplu, într-un format compact”, a declarat Barrie Ooi, directorul diviziei PC Gaming din cadrul Razer. „Fiecare componentă pornește de la această idee. Difuzoarele full-range, reglate special, și bass-ul puternic dau greutate jocurilor, muzicii și filmelor. Sunetul surround virtual 7.1 mărește scena sonoră, iar Razer Chroma RGB extinde iluminarea dincolo de boxe și dă viață întregului setup.”

Sunet amplu. Format compact.

Gama Mako ridică standardul pentru sunetul compact de desktop și oferă o experiență audio amplă și imersivă într-un format care economisește spațiu. Sunetul puternic, bass-ul profund, iluminarea expresivă și conectivitatea flexibilă se reunesc într-un design creat pentru setupurile moderne de gaming. Mako și Mako X oferă două variante de upgrade, fără să aglomereze inutil biroul.

Mako este modelul pentru gamerii care își doresc o prezență impunătoare pe birou, iar Mako X oferă aceeași experiență într-un format mai mic.

Mako: Iluminare spectaculoasă. Sunet amplu.

Mako combină difuzoare full-range de 2,75 inchi, reglate special, cu un subwoofer dedicat de 3,5 inchi, orientat frontal, într-o configurație 2.1. Sistemul oferă o putere de 40 W RMS și 60 W în regim de vârf, iar răspunsul în frecvență coboară până la 45 Hz.

Jocurile, filmele și muzica capătă un bass profund și puternic, fără ca sistemul să ocupe tot biroul. Designul înclinat direcționează sunetul către nivelul urechilor, iar surround-ul virtual 7.1 mărește scena sonoră pentru o experiență tridimensională.

Iluminarea extinde experiența dincolo de sunet. Sistemul Rear-Projection Razer Chroma RGB proiectează pe peretele din spatele biroului culori ambientale bogate și creează o aură imersivă, care depășește conturul boxelor. Utilizatorii au la dispoziție 16,8 milioane de culori și efecte reactive în peste 300 de jocuri compatibile cu Chroma.

Conectarea rămâne la fel de simplă. Un singur cablu USB-C asigură alimentarea și transmisia audio. Pentru o putere mai mare, boxele se pot conecta la o sursă USB-C compatibilă, de minimum 45 W. Bluetooth 5.3 și intrarea de 3,5 mm oferă opțiuni suplimentare, iar configurația 2.1 completează setupul fără să aglomereze biroul. 

Mako X: Design compact. Sunet amplu.

Pentru un setup mai simplu și mai compact, Mako X oferă aceeași experiență imersivă într-o configurație 2.0. Difuzoarele full-range de 2,75 inchi, reglate special, funcționează împreună cu radiatoare pasive integrate, care extind output-ul în frecvențele joase. Sistemul oferă până la 30 W RMS și 45 W în regim de vârf, cu un răspuns în frecvență care coboară până la 60 Hz.

Pentru flexibilitate sporită, boxele pot funcționa și prin alimentare USB standard, la o putere de până la 15 W. Puterea crește atunci când sunt conectate la o sursă USB-C compatibilă, de minimum 45 W.

Iluminarea are aici o abordare mai discretă. Sistemul Razer Chroma RGB cu 10 zone luminează subtil spațiul de sub boxe și adaugă o notă ambientală elegantă biroului. Un singur cablu USB-C asigură alimentarea și transmisia audio, iar Bluetooth 5.3 și intrarea de 3,5 mm oferă opțiuni alternative de conectare.

O singură gamă. Două opțiuni de upgrade.

Mako oferă un setup audio mai amplu, iar Mako X aduce aceeași experiență imersivă într-un format mai mic. Două modele, aceeași idee: un sunet care umple încăperea, fără să ocupe biroul.

Ambele modele combină sunetul amplu și imersiv cu iluminarea expresivă Razer Chroma RGB și conectivitate flexibilă, pentru ca biroul să sune la fel de bine pe cât arată.

Prin gama Mako, Razer deschide un nou capitol pentru sunetul dedicat gamingului pe desktop.

Pentru mai multe informații despre Razer Mako X, accesează: https://rzr.to/mako-x